Luni, 14 decembrie, bolta cerească va fi martora unui eveniment astronomic și astrologic special: o eclipsă totală de soare, ultima eclipsă a anului 2020 și a 13-a eclipsă de soare totală a secolului XXI. Aceasta va fi vizibilă în toată splendoarea sa în anumite regiuni din emisfera sudică, în Chile și Argentina. În Brazilia, Bolivia, Paraguay, Uruguay, Peru și Ecuador, dar și în anumite zone din Antarctica și sud-vestul Africii, eclipsa de soare va putea fi admirată sub forma unei eclipse parțiale de soare. Eclipsa de Soare de pe 14 decembrie este o eclipsă de soare care precede eclipsa de soare din iulie 2019 și care urmează o cale similară eclipsei de soare din februarie 2017.
14 Decembrie: Eclipsă de Soare (și Lună Nouă) în Săgetător: Pe ultima sută de metri a anului ne mobilizăm pentru noi înșine!
Din punct de vedere astrologic, eclipsa totală de soare și totodată aspectul de Lună Nouă va avea loc la 23 de grade în semnul Săgetătorului. Din păcate, eclipsa de Soare de pe 14 decembrie 2020 nu va fi vizibilă și în Europa. Acest lucru nu înseamnă însă că nu vom resimți influența acestui eveniment. Vom fi cu toții afectați de el. Zodiile care vor fi cel mai mult impactate de această eclipsă solară sunt Săgetătorul, zodia Gemeni, Capricorn, Pești și Rac, dar și persoanele născute în jurul datei de 14 decembrie.
Eclipsele de Soare, ca și etapele de Lună Nouă, pot fi deschizătoare de drumuri. Sunt asemenea unui nou portal de energie care se deschide înspre evoluția individuală, colectivă și universală, ele înseamnă și renaștere emoțională. Eclipsele de soare au un potențial energetic nou și proaspăt, pot atrage după ele noi începuturi sau noi drumuri, dar pot crea în același timp și oportunități fantastice pentru ca fiecare dintre noi să își pună în mișcare rotițele propriului univers. Traversarea cu bine a unei eclipse de Soare în Săgetător (precum vom avea pe 14 decembrie) necesită flexibilitate, deschidere pentru a face față unor transformări profunde ale sistemelor de gândire, o extindere a orizonturilor cunoștințelor și cunoașterii, urmarea intuiției și a bucuriei de a trăi, entuziasm și poftă de viață, înțelepciune, reviziuire a unor premize educaționale.
Unii dintre noi sunt constrânși în această perioadă să reacționeze în fața unor lecții și circumstanțe de viață nu tocmai ușoare, dar care le va proba capacitatea de rezistență și puterea extraordinară de a face față provocărilor și schimbărilor vieții. Fiindcă Eclipsa de Soare creează unele aspecte benefice cu Marte, vom avea impulsul, îndrăzneala, optimismul și dorința de a acționa pentru visurile noastre cu încredere și inițiativă, chiar și în ciuda unor aparente impedimente. Marte ne conferă suficientă putere și tărie de caracter pentru a face față cu brio oricăror piedici, amânări sau împrejurări.
Pe de altă parte, eclipsa de Soare din Săgetător pică foarte aproape de Mercur, ceea ce înseamnă că interacțiunile cu ceilalți, comunicarea, posibil chiar și călătoriile scurte, discutarea unor planuri de afacereri, crearea unor premise pentru negociere și achiziții… să se deruleze pe repede înainte în perioada următoare. Dacă vă place foarte mult o persoană, dar din diverse motive nu i-ați dat de înțeles acest lucru, acum este momentul să dați cărțile pe față și să vă asumați sentimentele, poate chiar un angajament pe termen lung. Alții vor acorda o importanță primordială propriei sănătăți sau sănătății familiei și a celor dragi lor, concentrându-se înspre promovarea vindecării, înspre grijă și preocupare pentru binele celorlalți, înspre îmbunătățirea și menținerea sănătății în parametri optimi. Mercur va crea și un aspect mai puțin fericit cu Neptun, ceea ce poate aduce ocazional un sentiment al confuziei și al dezamăgirii, dar și creșterea riscului de infecție, așa că aveți grijă de voi și de cei dragi și luați-vă toate măsurile de protecție în această perioadă de pandemie.
Energia acestei eclipse de Soare va fi potențată și de planeta Saturn care, la câteva zile după eclipsa de soare, va ieși din semnul Capricornului pe 17 septembrie (unde s-a aflat de peste 2 ani) și va intra în semnul Vărsătorului. Este un alt eveniment major puternic care va influența nu doar sfârșitul de an 2020, ci va produce schimbări profunde în mentalități și perspective în întreg anul 2021. Așadar, putem vorbi de un puternic avânt energetic în aceste zile, de accelerări ale evenimentelor, de ieșiri din stand-by, de deblocari. Cei care au fost nevoiți să aștepte până acum, din diverse împrejurări de viață sau de circumstanțe care nu au depins de ei, vor vedea acum că lucrurile pur și simplu încep să se întâmple pentru ei fără ca ei să se mai consume sau să se precipite din această cauză. Sunt foarte bine aspectate domeniile ce țin de muncă și servicii, sănătate și vindecare, carieră, joburi, progrese și evoluție în acest sens.
Pe de altă parte, această Eclipsă de Soare ne va îmboldi să acceptăm lucrurile așa cum sunt și să renunțăm la a ne mai lupta cu morile de vânt pentru niște cauze pierdute sau persoane din trecutul nostru, dar în același timp să ne amplificăm propriile forțe pentru a schimba ceea ce mai putem schimba în momentul prezent, adaptându-ne la condițiile și circumstanțele actuale. O eclipsă de Soare în Săgetător este despre slujirea propriului adevarar, despre cum ne putem îndeplini visurile cele mai adânci pornind însă de la niște obiective plauzibile și bine ancorate în realitatea noastră vizibilă. Dacă intențiile trecute nu ne mai servesc, este momentul fie să le revizuim, fie să le schimbăm!
Energia Săgetătorului ne ajută să ne eliberăm pe noi înșine, să luăm decizii pentru noi înșine, aliniate cu ceea ce ne dorim cu adevărat, nu ceea ce decid sau își doresc alții pentru noi. Să ne așteptăm la mult neprevăzut în această perioadă, la răsturnări de situații și schimbări, dar cărora să le răspundem cu deschidere și flexibilitate, percepându-le nu ca pe niște obstacole, ci ca pe niște noi cai înspre transformare și evoluție.
Eclipsa de soare de pe 14 decembrie ne va reaminti cât este de important să ne eliberăm de așteptările trecutului, de convingeri și sisteme de gândire vechi. Chiar dacă ocazional acest eveniment cosmic poate fi resimțit și ca o mică criză personală ce vizează o lipsă de sens sau chiar pierderea încrederii și a credinței, el poate iniția totuși și un nou ciclu de evoluție personală, în care să urmăm o altă direcție de viață, mai autentică și sinceră și mai în acord cu cine și ceea ce suntem cu adevărat.
Foto fr si main: By Romolo Tavani /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri