Noroc, fericire, La Multi Ani,... de despartirea noastra!

Azi ar fi trebuit sa fie sarbatoare in cartier. M-ai fi asteptat cu flori, mi-ai fi facut o surpriza sic, as fi fost cea mai surprinsa, as fi adorat orice cadou mi-ai fi facut, ti-as fi sarit in brate, m-ai fi sarutat nebuneste, as fi zis ca toata lumea e buna si fericita ca mine, ne-ar fi asteptat o noapte intreaga si un pat mare, o camera calda, niste trairi nemaintalnite. Mi-ar fi fost cald si bine si as fi uitat de toate grijile si problemele. Scriu acum sub influenta trecutului, cu groaza trezirii intr-un oarecare viitor, cu frica ca nu mai pot aduce nimic inapoi, dar extrem de detasata si linistita. Nu stiu daca sa ma intristez si sa ma pun placinta melancolica in canapea si sa dau drumul robinetelor de lacrimi sau sa ma asez in fata televizorului si sa rad ca ceea ce se intampla in filme am trait si eu odata. Nu mai stiu daca am uitat, daca am incurcat totdeauna cu niciodata, nu stiu daca a fost bine sau rau, daca a fost intre, daca o sa mai fie vreodata, daca nu mi s-a rupt pentru eternitate firul de viata pe dinauntru.

Mereu ma uit demna in oglinda si imi spun ca bravo tie, bine ai facut ca nu te-ai multumit cu un cules de firimituri. Astazi imi e pofta tare si dor nebun de o portie zdravana de firimituri. Aproape la fel de tare cum incerc sa fiu fericita si sunt. Poate ca nu ca atunci, dar nici nu-mi lipseste nimic. Mi-a mers bine in ultimul timp, am realizat unele lucruri de care sunt mandra. Sampania asta este dulce, una dintre cele mai bune pe care le-am baut vreodata, fursecurile mai pufoase decat cele de data trecuta si ameteala asta tare placuta... Urmeaza sa ma intalnesc cu niste prieteni, mai am un proiect de terminat, am promis ca-mi sun noul iubit... Pana atunci trebuie sa-mi revin!

Slava Domnului, au fost niste visuri si amintiri frumoase. Nu, nu de tipul celor pe care le povestesti cu senitatate si degajare nepotilor la 70 de ani, dar de genul celor pe care cu fruntea ingandurata si cu un zambet dulce si amar le impartasesti nepotului cel mai drag. Slava mie ca am vrut sa le pastrez asa, ca le-am facut sa dispara pe cele urate. Pe buna dreptate, meritul imi apartine. Am muncit mult sa uit si cateodata mi-e teama ca sunt doar un om ca toti ceilalti. Cateodata imi dau seama ca o sa uit, ca durerea o sa plece si odata cu ea si amintirea ta.

Uneori uit de-a binelea cine ai fost si nu mai stiu de secole cine mai esti. Intotdeauna se trezeste o cafea care sa ma trezeasca, o vorba care sa ma aline, o intamplare care sa ma aduca la viata, un om caruia sa-i pese de ceea ce se intampla cu mine. Suspin cand imi dau seama ca am fost fraiera. Ceva ma doare cand ma gandesc ca as putea ca la un moment dat sa te uit, sa ma uiti, sa nu ne mai amintim macar unul de celalalt. Nu as vrea de tot, mi-ai fost atat de drag... Nu mai ma simt deloc puternica cand realizez asta si zambetul de pe buze incepe sa mi se stinga. Nu regret niciodata iubirea. E doar teama, e nesiguranta ca, prea mult sau prea putin, am iubit doar eu...

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo