INTRO

de Diana Stroe

S-a așternut februarie peste noi, în noi, pe lângă noi, cu vifor, cu tremur, cu vaiet, cu lacrimi și cu dor. Dor de ce am fost odată, de ce nu am reușit să fim, de ce am fi putut fi.

O lume nouă își deschisese brațele pentru a ne primi. Soarele ce se ivea din când în când prin perdeaua de nori cenușii, zâmbea parcă doar pentru noi și ne îmbia la drag de viață, la veselie și iubire.

Mână în mână, inimă lângă inimă, pașii noștri urmau calea fericirii, presărată cu vorbe dulci, cu săruturi pătimașe, cu atingeri tandre.

Visurile noastre, ce ni le construisem zi de zi, seară de seară, speranțele ce le însoțeau și dragostea înfiripată alungau orice teamă de necunoscut, orice urmă de îndoială, orice gând rău.

Foto: De la sirtravelalot /Shutterstock

Împreună puteam orice. Nimic nu părea imposibil. Uitasem tot ce trăisem până atunci. Toate suferințele acumulate, toate neîmplinirile trăite, toate nereușitele ce opriseră avântul nostru. Acum totul căpătase un sens. Te aveam și mă aveai. Erai al meu, eram a a ta.

Se spune că nimeni nu posedă pe nimeni în această viață, dar nouă ne plăcea acest soi de posesiune, ne plăcea să știm că aparținem unul altuia.

Mă hrăneam cu zâmbetul tău, te fascina privirea mea. Mă purtai deasupra valurilor, te duceam în lumea mea plină de iubire.

Îți spuneam că vreau să adorm în fiecare seară în brațele tale și să mă trezească în miez de noapte sărutarea ta, că vreau să nu treacă vreo zi în care tu să nu fi zâmbit, iar eu să fiu motivul pentru care tu zâmbești, că vreau să te sprijini pe mine în orice circumstanță și că vreau să îmbătrânim împreună, iar sufletele noastre să rămână veșnic lipite unul de altul și chiar și la 101 ani să-mi spui că mă iubești.

Tu mă priveai așa serios, cu un zâmbet abia ivit în colțul gurii și-mi răspundeai: "La 108!" Mă pufnea râsul. Râdeam mult și bine. Râdeai și tu. Eram atât de fericiți în micul nostru colț de rai.

Mi-e teribil de dor de tine, cu toate că ești prezent mereu la mine în gând, în suflet, iar astăzi pe coala asta albă, pe care o s-o umplu cu tot ce-am strâns în mine.

Ce-am strâns în mine? Multă iubire (și mai aveam atâta să îți dăruiesc ), multe lacrimi, ce le plâng de una singură și o mulțime de întrebări fără răspuns.

Citiți continuarea pe pagina următoare >>>

---

---