INTRO

Ți-aș spune atâtea, te-aș strânge în brațe, te-aș săruta, iar apoi te-aș certa că mi-ai ascuns durerea ta, că nu ai vrut să "râdem" amândoi de ea, că ai lăsat-o să muște adânc din noi, cu sete, cu venin, cu încrâncenare, până la epuizare, până n-a mai rămas nimic din noi... poate doar o urmă de mine, și ea tot plină de tine.

Foto: De la Alex_VLC /Shutterstock

Te caut cu disperare în fiecare minut, în orice fapt, în orice întâmplare, în orice răsărit de soare, în fiecare adiere de vânt, în valurile marii, în înaltul munților, în cântul păsărilor, în șoaptele florilor, în lumina stelelor, dar nu ești. Nu ești decât la mine-n gând.

Februarie mi te-a luat. Ai vrut să i te dai. Cum te-a ademenit? Unde ai fugit așa grăbit? Mi-e dor, cumplit de dor de tine, de mine, de noi, de viață, de fericire, de iubire.

Mă seacă fiecare clipă fără tine, iar golul din inima mea se adâncește secundă cu secundă.

Aripile mi-s frânte, zâmbetul a înghețat, dorințele și visurile le-ai luat cu tine, sufletul mi-e atât de obosit. Cuvintele sunt mute, mâna întinsă n-are cine să mi-o prindă și mă afund din ce în ce mai mult în marea de tristețe, în hăul fără fund.

Te strig, dar nu mă auzi.Timpul a încremenit. Ninsoarea s-a oprit. Un praf de gheață m-a acoperit. Trupul mi-e inert. Și visez. Visez la un februarie cinstit, care să-mi aducă înapoi tot ce-am iubit.

* Un articol de Diana Stroe

Foto fr si main: De la Alliance Images /Shutterstock

---

---