Vedeta TV, alături de care petreci clipe minunate de luni până vineri, de la 09:00 la 12:00 pe Metropola TV, iubește să se implice în proiecte de voluntariat, oricând se cere bine, ea este acolo să-l facă.
„Eu fac parte dintr-un proiect de voluntariat aflat sub umbrela asociației Rotary, se numește Rotary Club Central. Avem un coleg care în ultimii 5 ani s-a atașat de copiii de la Centrul Teritorial pentru protecția de tip familial Alexandria. Acum o săptămână am luat copiii și am mers cu ei în Vama Veche. I-am dus să vadă marea, am organizat jocuri cu ei. Am organiat diverse competiții unde au câștigat premii, au dansat. Noi am încercat să le oferim stare de voie bună și de distracție, dar este impresionant să iei parte la un astfel de eveniment pentru că nici nu poți să estimezi durerea și trauma pe are să o întâlnești.”, povestește Georgia Dascălu.
Experiența a fost una extraordinară, de-a dreptul înălțătoare pentru Georgia. A avut multe de învățat, a tras concluzii și cu siguranță că altfel va vedea viața de acum înainte. „Când am ajuns acolo vineri seara, copiii au început să se uite la mine, să-mi analizeze unghiile, tatuajul. Și, mai puternic decât atât, a fost că instant au fost vreo 2 fetițe și 2 băieței care s-au lipit de mine. A fost incredibil, efectiv vin și simți cum ți se lipesc de suflet.”, mai povestește Georgia.
„Era un puști Alex care mă ținea în brate și-mi zicea... eu nu-ți mai dau drumul. Am simțit foarte multă căldură, empatie, fericire din partea lor. Am avut noroc că am prins vreme bună, am stat pe plajă cu ei, am vorbit, am povestit, am stat de vorbă și cu ei și cu marea. Copiii de acolo sunt absolut minunați.”, conchide vedeta Metropola TV.
Georgia Dascălu: „Este impresionant să iei parte la un astfel de eveniment pentru că nici nu poți să estimezi durerea și trauma pe care o întâlnești!”
Georgia Dascălu, prezentatoarea matinalului difuzat de Metropola TV, „Dimineți cu Georgia”, a avut parte de o experiență cu totul și cu totul minunată acum câteva zile.
- ALTE ARTICOLE DESPRE:
- Georgia
- Metropola TV
Vizionare placuta
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri