Prea tarziu...

Acum te-a prins putin optimismul in obraji si in gesturi. Imi vorbesti curajos, cu indrazneala, cu speranta in glas, cu gesturi largi, cu mila de tine, cu drag si compasiune pentru vechea de mine. Atunci nu mi-ai adresat niciun cuvant. Nimic nu mi-a trecut pe langa urechi, in ochii tai nu s-a rasfrant o licarire de ceva care sa-mi aline cumva sufletul. O parere de rau, o aripa de remuscare, o privire de simpatie si intelegere... Un sunet, o imbratisare, o incurajare... Au fost? Nu zau?... Puteai sa juri, nu-i asa, ca roata nu o sa se intoarca niciodata? Si eu la fel. Si cat am blestemat cand am vazut-o patrata. Si cum ma rog acum sa fi tacut atunci odata...

Credeai ca pe tine singuratatea nu o sa te atinga. Pe tine, cel care ai fi putut avea orice femeie... Ma credeai norocoasa ca te-am ales pe tine, iar eu ma vedeam prima si cea mai norocoasa femeie de pe pamant ca tu, tocmai tu, te-ai oprit la mine. Ma intrebam de ce, ce am facut in alta viata ca sa merit atat de multa fericire pe acest pamant. Sincer, cred doar ca nu ma privisem niciodata bine in oglinda. Atunci erai tare sigur pe tine si credeai ca o sa-ti gasesti fericirea in cu totul alta parte. Acum sovai si pari nesigur rau pe tine. Oare ce ti s-a intamplat intre timp? Te-a coplesit singuratatea? Nu iti place noaptea cand trebuie sa o imbratisezi strans si sa faci si dragoste cu ea? Ai aflat si tu abia acum, abia acum, ce inseamna sa tremuri de dorul cuiva? Prea tarziu, nu?...

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo