În contextul în care la nivel mondial au început să iasă la iveaza abuzurile cumplite la care au fost supuși mari sportivi ai lumii ani la rând, Georgeta Gabor Antohi, vicecampioana a României la gumnastică și medaliată cu argint la Olimpiada de la Montreal din 1976, acum în vârstă de 56 de ani, a vorbit deschis despre anii săi de antrenament și glorie în sport, dar mai ales despre munca și modul în care sportivii erau tratați în cadrul antrenamentelor.
Georgeta Gabor Antohi: „Mă trezeam cu palme în cap pentru că aveam 50 grame în plus”
"Ne-a spus că suntem cam grase. Dar noi aveam 50 de grame în plus. A venit să ne stabilească un regim de slăbire. Am avut niște coaste rupte apoi, am căzut la paralele. Am avut două turnee la care am mers așa, nu puteam să respir. Mă trezeam cu palme în cap pentru că am 50 grame în plus", relatează această, conform sportmedia.ro
„Te lovea cu niște ghiuluri, doar în cap îți dădea. Te lovea cu palma, cu adidasul. În momentul în care a început să facă rezultate cu noi, a început să încuie sala la antrenamentele noastre.", își amintește fosta vicecampioana.
„Te înjurau în limba maghiară, erau niște înjurături țintite. [...] Mergeam la masă, în străînătate, și nu aveam voie decât o felie transparentă de parizer. Ei își comandau farfurii pline la vârf de cartofi prăjiți. Dacă tot nu-mi dai voie și sunt pofticios… mănâncă în altă parte, nu cu mine.
Apelăm la laxative din ce în ce mai puternice, iar organismul se obișnuia. Pentru acea perioadă, nu cred că puteai face un efort de 10-12 ore fără a primi anumite suplimente”, a mai spus această.
„După ce am ieșit din gimnastică, Securitatea a stat câțiva ani pe capul meu. Veneau la mine acasă și cotrobăiau. Am avut lehamite ani de zile pentru gimnastică, ani de zile nu m-am mai uitat la acest sport. Iert foarte mult din ce s-a întâmplat atunci, dar nu uit”, a încheiat Georgeta Gabor Antohi.
Bela Karolyi a fost antrenorul care a pregătit lotul olimpic de gimnastică al României în anii 70.
Georgeta Gabor a fost colegă de echipă cu Nadia Comănesci la Montreal, Teodora Ungureanu, Mariana Constantin, Gabriela Trușcă și Anca Grigoraș.
Nadia Comăneci a fugit din țară în noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1989. Nadia nu a povestit despre abuzurile din acea perioadă, dar este de reținut remarca străinilor că nu zâmbea nici măcar când era anunțată ca fiind câștigătoare.
Abordată de TVR pentru a-și spune punctul de vedere `n acest documentar, Nadia Comăneci a spus că „își amintește foarte puțin, doar unele participări la competiții internaționale”, conform Fanatik.ro
Tot mai mulți foști sportivi ai lumii scot la iveală o perioadă umbrită de violență și abuzuri în sportul de performanță, sperând ca lucrurile să se schimbe.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri