Nu trebuie să neglijăm însă rolul pe care îl au materialele și uneltele în munca artistului. De la pensule și vopsele la hârtie sau pânze, toate influențează calitatea picturii și a actului artistic. O altă unealtă de bază este șevaletul de atelier. Deși începătorii îl asociază cu un anumit nivel de abilitate, acesta se dovedește util încă de la început.
Îți permite să ai o postură bună
Desenul și pictura sunt activități migăloase, care presupun păstrarea unei distanțe corespunzătoare între ochi și suprafața de pictat, dar și o distanță care să permită mâinii să se miște corect. Când desenezi sau pictezi pe o suprafață orizontală, trebuie să stai aplecat asupra hârtiei sau pânzei, ceea ce poate duce la dureri de spate și disconfort. În plus, dintr-o astfel de postură mișcările sunt limitate, ceea ce limitează potențialul estetic.
Desenezi și pictezi bine
Dacă vorbim de potențial estetic, nu putem ignora elementele care stau la baza acestuia, mai exact liniile, volumele și culorile. Când desenezi pe o suprafață fixată pe șevalet, desenul implică mișcări largi, care implică și umărul, nu doar articulațiile cotului sau ale palmei. Acest lucru dă un plus de energie și dinamism desenului, adică un plus de expresivitate.
Un alt avantaj ține și de observarea modelului. Mutarea privirii dinspre șevalet spre acesta se realizează rapid, cu puține mișcări, în timp ce în cazul utilizării unei suprafețe plane este nevoie de mișcări repetate ale corpului și privirii, lucru care te obosește și îți poate afecta observația. De asemenea, este ușor să măsori proporțiile când lucrezi la șevalet. Fixarea degetului pe creion sau pensulă și transpunerea proporțiilor obținute pe pânză sau hârtie se realizează cu acuratețe.
Îți oferă mobilitate
Șevaletul, chiar și de atelier, este un obiect care poate fi mutat în orice colț al camerei. Mobilitatea este un avantaj când vrei să profiți de lumina dintr-un anumit moment al zilei sau de cea artificială. De asemenea, îți permite poziționarea față de obiectele sau modelul uman astfel încât să obții cea mai bună perspectivă. Găsești șevalet la Pictor Shop din materiale ușoare, astfel că mutarea este foarte facilă.
Te ajută să obții efecte expresive
Fiecare pictor are tehnici preferate și propriul stil, însă la realizarea unei lucrări materialele au un rol major. Pensulele de diferite mărimi, cu o anumită dispunere a fibrelor, influențează tușele. Și materialul din care sunt realizate contează, pentru că fiecare tip de păr natural sau sintetic absoarbe și așterne culoarea diferit. La fel de importante sunt și culorile, care pot fi acrilice, acuarele sau în ulei. Chiar și culori de același tip pot fi diferite ca vâscozitate sau luminozitate, iar acest lucru se cunoaște în așezarea lor pe suprafața de pictat și în aspectul final al lucrării.
Deși percepem șevaletul ca pe un suport, acesta poate influența aplicarea culorii. Unghiul pe care îl formează își pune amprenta în special asupra vopselelor fluide, cum sunt cele de acuarele sau unele acrilice. Culoarea curge și în același timp impregnează suprafața, iar acest lucru te ajută să obții gradări fine, amestecuri surprinzătoare și forme care inspiră libertate, creativitate și energie.
Șevaletul de atelier este o unealtă care nu trebuie să lipsească niciunui pictor, indiferent de nivelul sau pregătirea sa. Pictura pe șevalet îți permite să-ți pui în valoare tot talentul și cunoștințele despre pictură, într-o poziție confortabilă.
Sursa foto: People photo created by wayhomestudio - www.freepik.com
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri