Poveste fericita din ziua de Craciun

La sfarsit, din complezenta, m-a intrebat ce imi doresc, moment in care eu, probabil, nu m-am comportat destul de demn pentru un spiridus al Mosului. Mihnea de la C12 s-a indepartat, spunandu-mi ca daca nu fac o fapta buna, mosul nu va afla niciodata de mine. A descoperit pesemne ca nu sunt solul pe care il asteptase el.

Am plecat din nou spre casa, gandindu-ma la orele pe care le voi petrece in trafic, in autobuzul 123, timp in care imi voi imbunatati cultura gastronomica, dar si cea politica, jurandu-mi in gand ca aceea avea sa fie ultima escapada in oras fara castile la purtator. Totusi, am gasit solutia salvatoare in ultimul moment, alegand sa cobor spre o gura de metrou.

Cineva m-a tras, insa de haina mea cea mov, iar cand m-am intors speriata, Mihnea, copilul blond cu nasul carn de la C12, imi zambea stirb intinzandu-mi o acadea roz. “Ca sa te mai indulcesti”. Am izbucnit in ras si l-am asigurat pe cel mic ca mosul va veni negresit la cel mai dulce copil pe care il intalnisem vreodata.

El a plecat, pierzandu-se in multime, iar eu am ramas cu o acadea in mana, amintindu-mi de un Craciun trecut al copilariei mele. Casa de turta dulce pe care Mosul mi-o aducea de fiecare data in Ajun era cel mai frumos cadou pe care il asteptam cu infrigurare in fiecare an. O tineam mereu pe masa din sufragerie, rezemata de glastra albastra in care tineam flori artificiale. Era atat de frumoasa si colorata... Probabil ca nemaipomenit de gustoasa. Am privit in departare si apoi din nou la acadea mea cea roz. Nu mancasem niciodata nicio bucatica din casa mea de turta dulce. Era de la Mosul..Cum as fi putut?! Da, dar macar sa fi furat hornul acela rosu.. mama cu siguranta nu ar fi observat.

Frigul a poposit incet, incet, iar eu, tintuita in loc de fermecatorul meu cadou, am dat cu ochii de un bar din apropiere. Voiam sa beau un ceai asa ca aceasta era cea mai buna idee. Chiar la intrare mi-am dat seama ca acela era barul in care imi petrecusem singurul meu Craciun in cuplu. Odata, in urma cu ceva timp, am prins si eu o astfel de sarbatoare cu vasc, globulete si colinde alaturi de cineva drag. Fusese o iubire falsa, o poveste pe care o traiesti si apoi o arunci la gunoi pentru ca pur si simplu nu mai are nicio insemnatate. Am privit inauntru. Cativa tineri petreceau si probabil faceau planuri. N-ar fi trebuit. Viata e mult prea imprevizibila pentru a mai planifica ceva. Si, mai presus de toate, oamenii se schimba. Cresc, pleaca, plang si se bucura altfel de la an la an, de la minut la minut.

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo