Poveste fericita din ziua de Craciun

M-am intors cu fata spre parc. Nu aveam ce cauta in acel bar. Nu aveam de ce sa imi incalzesc aparenta tristete cu niciun ceai sau gand melancolic. Craciunul in care eu “iubisem” nu fusese nici pe departe cel mai frumos al existentei mele.

Acest ultim gand mi-a dat speranta. Mai erau doar cateva ore pana la Ajun, iar eu aveam nevoie sa imi reincarc bateriile pentru a face fata suspiciosilor ce aveau sa ma intampine cu vesnicele lor teorii.

La Mall, lumea deja nu mai mi se parea atat de superficiala si disperata dupa cadouri, asa ca am cumparat si eu cateva daruri pentru cei dragi dupa care m-am indreptat spre iesire. Intr-un colt, cativa liceeni isi sarbatoreau zgomotos unul dintre colegi. Mi-am amintit si eu de Craciunurile din liceu: imi lipsea toata acea nebunie, galagie, fericire, bradul pe care il impodobeam impreuna.. Dar viata trece, si, se pare, vine un moment in care alte lucruri conteaza. Nu stiam si nu intelegeam de ce. Atunci visam enorm. In fiecare decembrie aveam cate un vis, o speranta si o dorinta pentru fiecare zi, sperand ca de Craciun toate aveau sa devina realitate. Nu le-am tinut pana astazi numarul si nici nu mai stiu care dintre ele se implinisera.

Am parasit Mallul fericita ca si aici am gasit o alinare, un gand bun si amintiri demult uitate. Afara, un vant rece imi biciuia incet obrajii. Ah, carevasazica acesta era Craciunul amintirilor trecute. Am uitat acel Craciun... ultimul Craciun... cel mai sec si negru. O zi in care nu intelegeam de ce ingerii veniti pe pamant au ales tocmai un om drag mie pentru a-l duce inapoi in cer. Si totusi, de fiecare data cand imi amintesc asta si o lacrima imi incolteste pe obraz, cineva sau ceva imi sterge ca prin minune amarul din suflet.

La fel ca acum… cand era totusi Ajun. Incarcata de cadouri, am pornit si eu spre casa. La fel ca si ceilalti, neatenta, grabita, neinteresata de cei din jur. Am vrut sa cobor din nou la metrou, dar ceva dintr-o vitrina mi-a atras atentia. Am privit mai bine si am simtit cum ochii mi s-au umplut de lacrimi. Ajunsa in dreptul vitrinei, m-am gandit repede daca mai am ceva maruntis in buzunar. Da, desigur ca aveam... doar trebuia sa-mi cumpar cadoul de Craciun.

In vitrina ticsita cu prajituri si cozonaci statea mahnita o casuta din turta dulce. Probabil ca nimeni nu a remarcat-o printre atatea bunataturi. Nu-i nimic, m-am gandit eu, este a mea...si de data asta o voi manca pe toata.

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo