Pânza de păianjen: Poate că Dumnezeu nu îți da întotdeauna ceea ce ceri, ci ceea ce ai nevoie

Există o povestire tare veche, de demult, care ne vorbește despre puterea planului divin și despre cum ceea ce ne oferă divinitatea poate fi mai bun și mai bine pentru noi decât ceea ce am știut noi să cerem vreodată…

Odată, în timp ce se întorcea dintr-o vizită de la rudele sale din satul apropiat, o femeie încerca să se ascundă de niște hoți care i-au luat urma în pădure și voiau să o prade pentru a-i fura bunurile pe care le avea asupra sa.

La un moment dat, pronia divină a făcut ca în calea sa să îi apară o peșteră în care a intrat de îndată, gândindu-se că se va ascunde bine în ea și tâlharii nu o vor găsi. Urmând-o îndeaproape, hoții au ajuns curând și ei în jurul peșterii și căutau să îi dea de urmă. Pitită într-un colț al peșterii, cu inima cât un purice și înspăimântată, femeia îi putea auzi cum o caută. S-a gândit că o vor găsi în curând și că zilele, de fapt minutele, îi sunt numărate. Într-un moment de frică și deznădejde, adunându-și puținele forte pe care le mai avea, a început să se roage lui Dumnezeu.

“Doamne, tu ești puternic și poți tot, trimite, te implor, pe unul din îngerii tăi ca să se pogoare din cer și să acopere intrarea pentru ca astfel răufăcătorii să nu mă găsească și să mă ucidă.”

Chiar în acel moment desluși însă pașii și vocile bărbaților, păreau a fi din ce în ce mai aproape de locul în care se afla ea. “Până aici mi-a fost”, se gândi femeia, și văzu un biet și mic păianjen care s-a pus de zor să țeasă o pânză chiar în dreptul intrării în peșteră.

“Doamne”, se rugă femeia din nou, plină de îngrijorare și cu glasul deznădăjduit. “De ce?... Te-am rugat să îmi trimiți un înger, nu un păianjen…“

A continuat însă să se roage stăruitor, cu respirația întretăiată, cu ochii închiși și cu toată ardoarea, disperarea și speranța care îi mai rămăseseră.

“Doamne, Dumnezeul meu, tu ai construit lumea în șase zile și le poți pe toate, te rog din suflet, fă ca la intrarea în peștera să răsară un zid solid și înalt care să blocheze accesul tâlharilor în peșteră și astfel să nu poată pătrunde aici și să mă omoare.”

A deschis ochii în secunda următoare, însă în loc să vadă un zid mare de piatră care să blocheze intrarea în peștera, tot ceea ce a văzut a fost păianjenul care țesea în cerc la pânza lui.

A auzit din nou pașii răufăcătorilor, aceștia se aflau acum chiar în gura peșterii, în fața intrării. “S-a terminat”, și-a spus femeia lipsită de vlagă și resemnată, “o să mor în curând”. Și s-a ghemuit într-un colț al peșterii, simțindu-se pierdută și acoperindu-și capul cu brațele.

Însă în momentul în care hoții au ajuns la intrarea în peșteră, păianjenul își terminase de țesut pânza și acoperea întreaga gură a peșterii.

“Poate s-a ascuns în această peșteră, haide să o căutăm aici””, a spus unul dintre tâlhari.

“Imposibil să fi intrat aici, uite pânza de păianjen, este intactă. Nu avea cum să fi intrat în această grotă fără să nu fi rupt pânza de păianjen. Nu are niciun rost să mai pierdem timpul și să o căutăm aici, să mergem să o căutăm în continuare. Probabil nu a ajuns foarte departe.

Cugetare din lecția Pânzei de păianjen:

Să nu fim dezamăgiți că uneori ceea ce cerem nu se îndeplinește sau nu se îndeplinește în forma în care ne-am dorit, indiferent de cât de mult ne-am rugat. Să nu ne pierdem speranța sau credința. Divinitatea, în bunătatea și puterea sa, știe mai bine decât noi de ce anume avem nevoie cu adevărat. Uneori planul divin pare diferit de planul uman, iar omul nu poate înțelege întotdeauna lucrurile din perspectiva marii scheme universale. Dar Dumnezeu nu se înșală și nici nu greșește, știe mai bine decât noi ce este bine pentru noi noi. Ne știe posibilitățile, oportunitățile, pericolele. Poate că ne ferește de ceva rău sau de suferință pe moment și ne hărăzește ceva mai bun mai târziu. Poate că totul va avea un sens la un moment dat în viitor când vei evalua retrospectiv cererile tale.

Chiar și dorințele sau rugăciunile despre care crezi că nu sunt ascultate au un scop. Ai încredere în Dumnezeu și că îți va oferi totul la momentul potrivit pentru tine. Zidurile sau pânzele de protecție, acele momente în care ți se pare că Dumnezeu te ține în palmele sale, apar atunci când te aștepți mai puțin, când te încrezi în măreția planului universal. Răbdarea, așteptarea și încrederea încununează fericirea adevărată, cea din suflet. Aici așteaptă Dumnezeu să intre. “Cioc-cioc”! Da-i voie și invită-l înăuntru.

N.B! Această pildă circulă în diverse variante pe internet, iar autorul este anonim. Nu se cunoaște cu exactitate sursa originară a povestirii.

Foto fr si main: EllyGri /Shutterstock

Garbo

Ultima actualizare: 5 Ianuarie 2022 @ 11:01

• 
• 

Mai multe despre Garbo