Radio ZU este cel mai ascultat post de radio din București, majoritatea ascultătorilor din Capitală sunt pe frecvența stației. De asemenea, în București, ZU înregistrează o creștere față de valul de audiențe din vară.
La nivel urban, zi de zi, Radio ZU este ascultat în medie de peste un milion de ascultători unici, iar la nivel național radioul înregistrează un trend ascendent pentru ultimele 4 valuri. Aproape 2 milioane de ascultători unici sunt ZU la nivelul țării.
„Vă mulțumim, în prima zi de radio din 2022 am primit prima veste: Radio ZU rămâne radioul nr. 1 pentru București și pentru aproape 2 milioane de români din România.”, a declarat Mihai Morar la finalul primei ediții Morning ZU, din acest sezon. „Eu sunt “ăladelaradio”. Și nimeni mai mult. Eu sunt radio. Mai simplu nu pot fi.”, a conchis DJ-ul.
Valul 3 de audiență radio al anului 2021 confirmă, așadar, faptul că programele și proiectele Radio ZU ajung la sufletul oamenilor, din ce în ce mai mulți, care-l ascultă de peste 13 ani.
În 2021, Radio ZU a creat și difuzat pentru ascultătorii lui campanii diverse, interactive și emoționante, fie că vorbim despre RadioAventura, despre Mișcarea ZU sau despre cele două ediții ale Orașului Faptelor Bune. Decembrie 2021 deține, însă, recordul absolut al celei mai frumoase campanii de radio din România. Îngeri din toată lumea și-au unit forțele și au înfăptuit minuni, în Orașul Faptelor Bune. Peste 850.000 de euro donați într-o săptămână de fapte bune.
Anul 2022 a început în forță, cu planuri mari. Acum este despre „reZUluție”
Care este „reZUluția ta pentru 2022”? Fii cu ochii și cu urechile pe ZU, ai curaj să vorbești deschis despre planurile tale și există șanse mari ca Radio ZU să te audă și să te poată ajuta să le transformi în realitate.
„#reZUluția MEA PENTRU 2022: să mă întorc la cea mai bună formă fizică a mea, pe care am avut-o în cea mai grea perioadă a lumii în care trăim. De mâine, mă întorc la treabă. Eu zic că se poate. Tot de mâine, de la 7.00, dimineața, la Radio ZU , vreau să îți auzim REZULUȚIILE tale pentru 2022. Să te ascultăm, să te încurajăm, să te ajutăm să le manifești. În 2022, vrem să îți arătăm că SE POATE.”, a conchis Mihai Morar.
Romantic FM – crește în preferințele bucureștenilor
Potrivit celui mai recent studiu de audiență, Romantic FM crește în preferințele bucureștenilor. Cu un număr de 109.500 ascultători zilnici și o cotă de piață de 6.6%, Romantic FM rămâne unul dintre radiourile de suflet ale publicului.
La nivelul Bucureștiului, Romantic FM își apreciază numărul sferturior de oră ascultate, postul înregistrează astfel o creștere de +38% față de toamna 2020. Romantic FM înregistrează o apreciere de +10% și față de valul anterior din 2021.
Romantic FM s-a detașat în acest val la nivelul publicului comercial. Față de vara 2021, postul înregistrează o creștere a numărului sferturilor de oră ascultate de +6%.
Rafinamentul și calitatea selecției muzicale îl fac unic în FM și aduc ascultătorii constant pe frecvența 101.9 FM în București, pe 98,6 FM în lași și 98 FM în Bacău, dar și online pe www.romanticfm.ro.
*****
Ascultă Radio ZU pe toate frecvențele, dar și pe Aplicația mobilă disponibilă atât pentru Android, cât și pentru IOS.
Urmărește ce se întâmplă 24 din 24 de ore la ZU pe platforma Visual Radio pe care o găsești pe radiozu.ro.
Revezi cele mai interesante momente foto și video pe platformele social media Radio ZU (Facebook , YouTube și Instagram).
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri