#Trilogie pentru Suflet - Despre Forța Gândului, cu Ana Maria Ducuță: Gândul este un instrument de creare a realității în care trăim, gândirea pozitivă nu poate exista cât timp stăm în energie negativă

Garbo.ro vă invită să pătrundem mai bine în tainele spiritualității și să fiți alături de noi în miniseria #Trilogie pentru suflet unde o avem ca invitată specială și dragă pe Ana Maria Ducuță. Ana Maria Ducuță este doctor în istorie și autoare a 6 cărți (cea de-a 7-a este în lucru), dar și realizatoare a două emisiuni online: “Drumul către noi” și “De vorbă cu mama” și v-am făcut deja cunoștință cu ea într-un interviu anterior.

Alături de Ana, vom dezbate într-o miniserie formată din 3 părți aspecte importante ale spiritualității, teme valoroase pentru minte și suflet, care ne preocupă pe noi toți. Ana a împărtășit tuturor celor care vor să cunoască mai mult informații extrem de prețioase și interesante despre puterea și matricea energetică a gândului și îi mulțumim pe această cale pentru disponibilitatea ei de a ne dărui din cunoștințele și înțelepciunea sa.

Astfel, într-un prim episod am avut o discuție relaxată, ca de la suflet la suflet, despre gândul nostru cel de toate zilele, despre ce reprezintă el din perspectiva fizicii cuantice, despre mintea cuantică, despre cum gândul poate deveni (și este!) un instrument puternic de creare a realității în care trăim, despre cum putem schimba mentalul colectiv și individual, despre cum putem controla gândurile negative și vindeca programele mentale negative astfel încât să atingem echilibrul în viață, alinierea dintre ce simt și ce gândesc.

#Trilogie pentru suflet ~Ana Maria Ducuță. Partea 1: Puterea gândului

• Garbo.ro: Ce este gândul de fapt și ce reprezintă el din perspectiva fizicii cuantice? Unde se nasc gândurile, încotro se duc?

Ana Maria Ducuță: Cel mai simplu spus ar fi: gândul este ceea ce gândești, nu ceea ce simți. De ce “mintea nu este creierul meu?” Pentru că ceea ce eu gândesc este ceva imposibil de detectat de cei din afara mea și doar eu trăiesc experiența gândurilor mele, în timp ce creierul este un organ care poate fi observat, analizat, radiografiat de cei din afara mea. El este localizat undeva, în corpul meu, și cei din jur știu de existența lui: oricine are un tomograf poate urmări în timp real ce se petrece în creierul nostru. Mintea cuantică în schimb se referă la totalitatea proceselor care sunt implicate în prelucrarea gândurilor, de la apariția până la manifestarea lor. Da, creierul nostru este un computer fascinant care modelează cu succes anumite aspecte ale minții noastre, dar el nu este echivalentul minții. Aș face o glumă: de aceea unii oameni au creier, dar nu au minte. Poate este o glumă nepotrivită, dar în esență ea ne spune că simpla prezență a creierului, a unor procese cognitive normale, nu înseamnă și inteligență.

Gândurile nu apar în creierul nostru, deși ele sunt prelucrate la nivel cognitiv permanent, ci la nivel de conștiință. Fizica cuantică ne explică despre această conștiință (consciousness) că se află localizată peste tot, în jurul corpului nostru, ne îmbracă precum o hăinuță. Dar și noi locuim în acest spațiu, în conștiința noastră, în permanență: suntem pătrunși și pătrundem această conștiință cuantică pe parcursul vieții. Un gând este o formă de energie pe care, dacă vrem să îl localizăm exact pe corpul energetic, ne-am referi la corpul subtil, numit “corp mental”. Vechile scrieri vedice, dar și fizicieni precum Amit Goswami sau Gregg Braden certifică existența unor corpuri subtile care intră în alcătuirea a ceea ce numim Corpul de Energie (corp energetic). În Taittiriya Upanishad este prezentată ideea celor cinci corpuri de conștiință. Ele nu sunt construite din materie fizică, așa cum le-ar denumi fizica clasică, ci există prin manifestare, în cadrul conștiinței cuantice.

Astfel, corpul fizic este îmbrăcat la rândul său de corpul eteric (sau vital), corpul mental, corpul supramental și corpul solar. Desigur, de-a lungul timpului, întâlnim mai multe variații ale denumirii corpurilor subtile, dar ceea ce contează este că ele sunt localizate de fizica cuantică drept părți importante care alcătuiesc corpul energetic. Astfel, dacă la nivelul corpului eteric (vital) avem sediul emoțiilor, la nivelul corpului mental se află localizate “gândurile”.

Scarlat Demetrescu, profesor de biologie la Universitatea din București la sfârșitul secolului al XIX-lea, vorbește despre felul în care aceste corpuri subtile interacționează în tratatul său extrem de stufos “Din tainele vieții și ale Universului”, în timp ce fizicianul și cercetătorul cuantic Amit Goswami explică în lucrarea sa “Conștiința creează lumea materială” că tot ce vedem în jur este rezultatul observării realității, care este creată în mod direct de conștiința noastră. Ca să răspund la întrebarea ta, din perspectiva fizicii cuantice, gândurile sunt o particulă de energie, o emanație a conștiinței nostre care este non-localizată din punct de vedere fizic (adică nu se află undeva fizic, palpabil în corpul tău), localizată la nivelul corpului mental subtil (de la nivelul corpului tău energetic). Această particulă de energie poartă cu sine exact vibrația de iubire, ură, frică, în funcție de gândul respectiv și conținutul său. Fiecare gând conține o cantitate de energie.

Foto: Zelenov Iurii /Shutterstock

• În ce măsură ceea ce trăim este o oglindire a ceea ce gândim și simțim? Dacă nu investim gândul cu emoție, mai are el vreo putere?

Fiecare gând conține o cantitate de energie. Ce determină natura energiei pe care gândul o conține? Emoția. Gândurile și emoțiile noastre sunt o parte dintr-un întreg. Ele sunt diferite, dar nu separate unele de celelalte. Emoția este prima care determină dacă voi avea un gând negativ sau pozitiv. Apoi gândul meu este creat. La rândul său, el va confirma ceea ce emoția i-a transmis sau, din contră, va infirma. Dacă e valabil cel de-al doilea caz, voi avea un conflict între ce simt și ce gândesc.

Din punct de vedere cuantic, emoția este localizată la nivelul corpului vital. Prima dată în orice situație, apare emoția. Dar să nu ne grăbim să discredităm gândul: emoția mea primară va fi puternic influențată de toate gândurile mele care rulează la nivel de conștiință până în momentul respectiv. De aceea, emoțiile și gândurile noastre sunt puternic încărcate de semnificația culturii, experienței, interacțiunii noastre umane, precedente oricărei stări din momentul prezent. Suntem mai înclinați să avem anumite emoții în situații de panică, în funcție de ce am trăit până atunci, iar răspunsurile noastre emoționale sunt extrem de diferite.

Echilibrul în viață înseamnă o bună comunicare între gând și emoție, dar și manifestarea lor în lumea fizică. Eu nu știu ce gândești tu acum sau ce simți decât dacă tu manifești asta față de mine. Pot simți din interacțiunea noastră ce este probabil să gândești sau să simți, folosindu-mă de intuiția mea, de gestica ta, de felul în care mă privești, de poziția corpului tău. De aceea, gândurile și emoțiile sunt niște instrumente subtile de prelucrare a realității din exterior în “laboratorul” conștiinței tale interioare. Practic, întreaga realitate din exterior este găzduită de ceea ce se petrece în interiorul tău și este construită de tine, cu gândul și emoția ta.

Pune doi sau mai mulți oameni să privească același lucru, fiecare va avea o emoție și un gând complet diferite de ceilalți, deși au privit exact aceleași elemente. De ce? Pentru că nu privesc dinspre realitatea fizică către realitatea fizică, ci dinspre realitatea din interior către realitatea fizică. Aici intervine și călătoria către vindecarea mentală și emoțională pe care fiecare dintre noi o avem de parcurs în această viață: sunt atât de sensibile, subtile și fragile aceste gânduri și emoții, încât fără o temeinică cunoaștere a modului în care ele operează, riscăm să ajungem să trăim într-o realitate care nu ne aparține, care ne rănește, să avem vieți complet deconectate de ceea ce ne aduce bucurie și ne împlinește.

• Vorbim des de gândirea pozitivă…. dar cum să gândești pozitiv când circumstanțele îți sunt negative? Dacă astăzi ai experimentat ceva rău, mâine la fel, mai poți ca poimâine să îți menții fluxul gândirii pozitive? Și de ce este totuși atât de important să faci asta?

Dacă ai doar gânduri negative, atunci știi că trebuie să începi să gândești pozitiv. Glumesc. Trebuie să gândești pozitiv pentru că gândul este un instrument de creare a unei realități în care trăiești. Nu trebuie să crezi în spiritualitate sau în fizică cuantică -mă rog, în experimente științifice ar fi indicat să crezi- ca să înțelegi că ceea ce gândești se vede, se întâmplă și se simte. Un om care gândește negativ, care este furios, manipulator, autoritar, nu va putea să își ascundă gândurile de el însuși sau de cei din jur: felul în care el se va purta? Va fi consecința gândirii sale. Felul în care el îi va face pe alți oameni să se simtă? La fel. Deciziile, alegerile pe care le va face? Vor fi exact consecința gândurilor sale.

Conștiința noastră operează cu o cantitate uriașă de gânduri și nu sunt toate pozitive. Ar fi imposibil să fie așa. Însă, dintre aceste gânduri, eu sunt cel care alege cum va arăta harta mea mentală. Poți să îți dai seama despre ce gândește un om numai privindu-i ochii. Atunci când nu poate să îți susțină privirea, se uită în toate părțile, în anumite momente este ezitant să te privească. Știi că acel om gândește ceva ce nu vrea să împartă cu tine. Acum sigur că un om te poate minți privindu-te fix în ochi, e adevărat, însă revenim la emoție, intuiția ta o să știe când și dacă se întâmplă asta. Ce gândim este vizibil pentru cei din jur, un om care are o gândire negativă este un om trist, nervos, revoltat, distrus de propria energie emanată de gândurile sale. Normal că gândurile care conțin furie sau durere vor genera o energie de joasă frecvență, care va aduce cu sine un anumit comportament.

Comportamentul, manifestat azi, mâine, poimâine, față de omul iubit, alți oameni, față de propria persoană, se va transforma într-un tipar comportamental, iar tiparul comportamental (adică suma modurilor în care eu mă port pe o perioadă lungă de timp în mod conștient sau inconștient) va deveni viața mea și va ajunge să ia decizii în locul meu. Programele mentale de furie, vinovăție, frică, sunt extrem de periculoase din această cauză: ele reprezintă niște “ghemuri” de gânduri negative, care au devenit un bulgăre uriaș de negativitate și care se interpune între mine și orice interacțiune din afara mea. Practic, orice lucru bun pe care vrei să îl faci atunci când există localizat un asemenea program mental negativ în conștiința ta, este distrus ab initio (de la început). De aceea, schimbările mari presupun pași mici: astăzi identificat și eliminat un gând negativ, mâine eliminat parțial sau complet un program mental negativ.

Gândirea pozitivă nu poate exista cât tu stai în energie negativă. Asta este destul de logic. Mai puțin logică este așteptarea noastră de a gândi pozitiv cât ne hrănim cu lucruri negative: oameni toxici, informație menită să instige la ură, competiție cu alte persone, neiertare față de noi înșine, vinovăție față de ceilalți. Gândirea pozitivă este un exercițiu care se face permanent, gândurile tale trebuie să fie tot timpul cultivate într-o direcție plină de empatie și compasiune, ca tu să ai drept rezultat o gândire pozitivă. Este nevoie de o observare conștientă a tuturor obiceiurilor mele mentale ca să pot îndepărta gândurile negative și mai ales proliferarea lor în viața mea: e ca o buruiană pe care trebuie să o smulgi la timp și timpul este întotdeauna acum.

• Nu pot să nu observ o înclinație către negativ a mentalului colectiv românesc (având în vedere contextele istorice ale acestei țări, pot să înțeleg și de ce). Vorbim de generația cu cheia la gât (cheia atârnă greu, simbolic vorbind), de “generația de sacrificiu”, de generațiile actuale de adulți care se simt ca niște Atlași, de parcă lumea întreagă este pe umerii lor. Ce putem face pentru ca România să își depășească propriile traume și să învețe să gândească pozitiv și sănătos la un nivel colectiv/generațional?

Schimbarea la nivelul mentalului colectiv începe de la mentalul individual. Într-adevăr, mentalitatea de tipul “în față suntem tovarăși, pe la spate ne turnăm la Securitate” este foarte prezentă în societatea românească. Și apropo de gând: totul se transmite generațional. Experimentul foarte interesant cu nepoții victimelor Holocaustului ne arată cât de profund se transmit aceste traume generaționale: cei ce nu fuseseră în lagăr vreodată și erau copiii sau nepoții celor care trăiseră acolo, manifestau aceleași simptome de stres post-traumatic, atacuri de panică, episoade spasmodice, fără ca măcar să li se fi vorbit în unele cazuri despre asta, și în altele fără să știe ce s-a întâmplat.

Cam așa este și cu societatea românească acum: copiii, nepoții, strănepoții celor care au primit acest mesaj otrăvitor, care au învățat această falsitate drept metodă de interacțiune umană, care au frica drept mecanism de cooperare cu viața, trebuie să se dezvețe și să uite aceste programe mentale și să vindece aceste răni emoționale. Vindecarea societății românești nu se referă doar la reformarea sistemului de învățământ sau la o pregătire mai bună a cadrelor școlare, ci se referă la această conștientizare și recunoaștere a unui trecut găunos, nefuncțional și bolnav. Abia apoi, când privești cu deplină responsabilitate la ceea ce nu funcționează, te poți orienta către ce funcționează și poți găsi metode alternative la ceea ce tu credeai că este regulă: ura aproapelui, anihilarea lui.

Care e cea mai mare problemă cu ideologiile totalitare? Că neagă însuși motivul pentru care se presupune că ar exista orice regim politic de pe lumea asta: ființa umană. Neagă prezența omului în epicentrul universului său, distruge emoția drept mecanism valid de interacțiune cu ceilalți și instigă la o uniformizare forțată a intelectului, condițiilor sociale și culturale ale cetățenilor săi. În zidurile bisericilor dintre blocurile comuniste înălțate semeț de către tovarăș, găsim zidită, precum Ana lui Manole, și câte o bucată din conștiința românească atât de greu încercată și totuși neștirbită de istorie. Este o bucată pe care începem să o vedem resuscitată astăzi în antreprenori, lideri, oameni care fac lucruri pentru comunitatea lor și care au luat situația în propriile mâini: nu mai așteaptă să vină sistemul să salveze ceva, și-au suflecat ei mânecile și au început să simtă textura aspră a schimbării.

Și cam așa începe orice decondiționare mentală colectivă la nivel masiv: cu trezirea conștiinței individuale. Adevărul despre cine suntem nu poate fi ținut vreodată sub cheie de către dogma religioasă sau politică și oricine a încercat sau va încerca să facă asta se condamnă la un sfârșit cutremurător. Tot ce este în viața noastră, tot ce suntem noi, este aici spre învățarea cu iubire și compasiune, nu spre distrugere și anihilare. Începem și noi românii să ne aducem aminte cine suntem si, cred eu, descoperim din ce în ce mai mult cine putem fi.

• Ne poți da câteva sfaturi pentru a ne îndepărta de gândurile și emoțiile negative? Intrarea într-o stare mentală de “neutralitate”, să zic așa, poate fi o soluție?

Primul sfat ar fi acela să elimini sursele care păstrează și alimentează gândurile negative în viața ta: oamenii care te stimulează să vezi răul în orice lucru, știrile catastrofale alarmiste, situațiile care te fac să te simți neputincios și slab. Apoi, pentru eliminarea gândurilor și emoțiilor negative trebuie lucrat pe două planuri separate: primul plan ar fi acela al vindecării rănilor emoționale deschise, care permit emoțiilor negative să fie prioritare, iar cel de-al doilea ar fi al eliminării programelor mentale negative, de furie, ură, ignoranță.

Rănile emoționale se vindecă prin iertare și practicarea compasiunii și a empatiei ca stil de viață: reînveți cum să vorbești cu un om, cum să îți exprimi emoția, cum să-ți manifești ajutorul, cum să comunici cu sufletul tău.

Programele mentale negative se vindecă prin observarea atentă a factorilor care declanșează aceste gânduri negative și înlocuirea lor în mod constant cu alte gânduri, cu alte activități care să îmi permită o ușoară relaxare și să îmi schimbe perspectiva. Un om furios nu poate să vadă, dincolo de furie, că este victima unui program mental limitativ. El își experimentează doar furia pe care, dacă o deconstruim, vedem că are în spate: neputință, abandon și lipsa afecțiunii în momentele grele din viața sa. Luate în parte fiecare dintre elementele care stau în spatele unui program mental limitativ, acesta își pierde din putere și este eliminat ulterior, în locul lui rulează un program mental de recunoștință sau bucurie față de propria persoană.

Nu putem elimina în totalitate gândurile negative, dar le putem controla importanța și aportul la viața noastră zilnică. Și aici e cel mai important aspect: tot ce facem de când ne trezim și până mergem la culcare determină exact calitatea gândurilor noastre. Așa cum bine ne spune fizica cuantică, orice particulă odată observată își schimbă comportamentul, prin urmare, orice gând negativ odată observat nu mai are aceeași putere asupra noastră. Primul pas este această conștientizare: cât de mult timp petrec în gândurile mele? Cât timp îmi mai rămâne să petrec în realitatea fizică? Îmi place de mine dacă rămân eu cu gândurile mele sau mă simt prizonier? Atunci când există din partea ta dorința și nevoia de schimbare, să fii sigur că ești deja în mijlocul schimbării. Trebuie doar să nu renunți.

Pe Ana Maria Ducuță o puteți găsi și pe pagina de facebook https://www.facebook.com/anamariaducuta/

---

---