Sufletul mai are curaj, sufletul mai poate. Dar după dezamăgire mai ai încredere în el?

Ai iubit până când inima ți-a fost plina peste măsură de fericire. Ai iubit pentru prima dată cu adevărat...știi tu, naiv, inocent, curat.

Ai iubit până ai crezut toate cuvintele lui, ba chiar ți le-ai însușit ca și cum ar fi ale tale.

Ai iubit atât de puternic încât ai închis ochii conștient la lucruri care pentru alți oameni ar fi însemnat sfârșitul.

Ai iubit până când dorințele lui au devenit ale tale...iar ulterior, ți-ai dat seama că visele lui nu erau decât niște lucruri bifate într-o minte mult prea egoistă.

Inevitabil ai căzut din lumea ta imaginară, iar el a plecat la fel de sigur pe el ca atunci când a venit. Cu aceleași cuvinte s-a dus către noi cuceriri, către noi lucruri de bifat.

Aceeași placă, altă fată.

Atunci ai rămas urlând, plângând, neputând să privești crudul adevăr direct în față. Nu are cum să fie adevărat, nu are cum...

Încet, încet, zi după zi, viața ți-a mai dat o palma, încă una și încă una...până când te-ai uscat de tot, de sentimente, de dor, de nepuțiință, de imposibilul ce era mai mult decât posibil.

Apoi te-ai dat jos din "barca lui", nu ai avut colac de salvare și ai înotat singură către mal. Acolo, către locul unde te refaci, conștientizezi, te analizezi, plângi, apoi zâmbești din nou...

Apoi, câteodată, simți că mai poți să visezi din nou.

O iei de la început iar sufletul îți zboară prin povești imaginare, prin trăiri mai reale, prin emoții mai sănătoase.

Ușor, ușor începi să te gandești...

Cum ar fi alte perechi de degete prinse între degetele tale, alte buze apăsându-ți ușor fruntea, alte două brațe înconjurându-ți talia, alte planuri de viitor, alte promisiuni rostite în grabă la răsărituri, alt joc de trupuri prin alte așternuturi mototolite...

Vine mintea din urmă și îți zice:"Nu, ia-o mai ușor! Pune frână și fă doi pași înapoi. Nu mai vreau să plâng, nu mai vreau să simt dezgustul abandonului".

Dar sufletul are curaj. Sau încearcă să aibă. Spera că este măcar pe jumătate vindecat și speră că alte emoții mai frumoase să îi vindece goliciunea lăsată în urma lui. Sufletul visează și nu vrea să se teamă. Vrea iubire, vrea un alt suflet lângă suflet.

Sufletul vrea să se piardă din nou de mână cu un alt suflet...printre stelele ce stralucesc pe cerul curat noaptea la mare, printre norii pe care aproape îi pot atinge, printre bătăile de inima pe care le resimți atunci când adormi pe pieptul lui, prin dansul vieții în doi compus din tandrețe, grijă, protecție.

Da, sufletul mai are curaj, sufletul mai poate. Dar după dezamagire mai ai încredere în suflet?

Mai ai curaj sa o iei de la capat? Mai ai curaj sa te pierzi din nou alături de altcineva?

Maria Crisan

Ultima actualizare: 27 Ianuarie 2022 @ 12:01

Mai multe despre Maria