Secretul tardiv al unei iubiri adolescentine

El…. el a ramas acelasi, nu a mai continuat Facultatea de Medicina Veterinara, s-a insurat si a facut copii.. Doamne ajuta ca a facut asta la momentul in care persoana lui era imi era aproape indiferenta. Spun aproape pentru ca acum cred cu convingere ca iubirile adolescentine nu se uita. Nu prima iubire, nu primul sarut si nici prima noapte de dragoste, ci doar iubirile pe care le traiesti cu suflet fraged de adolescent.

Asa ca nu imi va fi niciodata complet indiferent. Destinul, insa, a facut ca nu episodul din trecut sa fie ultimul. Acum, cand vietile ne sunt atat de diferite, ne mai intalnim uneori, eu venind de la lucru, el plimbandu-si copilasul in parc. Mergeam si il priveam pe furis, gasindu-l la fel de irezistibil, dar nu pentru ca l-as mai fi dorit, ci pentru ca el va fi mereu.. Madalin. Ma surprindeam incercand sa ii privesc mai indeaproape copilul pentru a vedea daca i-a mostenit frumusetea, bunatatea sau acel ceva care pe mine m-a fermecat ani la randul.

Luni intregi ne-am intalnit si m-am jenat sa il privesc si sa il salut ca odinioara. Nu stiu ce ma oprea. Senzatia de tristete pentru faptul ca eu inca nu mi-am gasit fericirea, sentimentul de rusine pentru adoratia pe care o afisam in mod vadit in adolescenta sau pur si simplu teama ca nu imi va raspunde la fel cum o facea inainte.

Asa am continuat luni intregi, pana intr-o zi cand, cuprinsa probabil de dorinta de a mai auzi pentru ultima data “Buna”, l-am privit in ochi atunci cand am trecut unul pe langa altul. Voiam doar sa stiu daca cel pe care l-am iubit in copilarie exista cu adevarat, daca el, Madalin, cel mai frumos barbat pe care il vazusem odata, era intr-adevar asa cum credeam eu.

Inima mi-a batut cu putere, simtind din nou acel nod in gat, gandindu-ma ca va intoarce capul si se va face ca nu ma cunoaste.

El, insa, Madalin, baiatul frumos cu ochi verzi, student la Medicina veterinara a revenit din trecut si, surprins de reactia mea m-a salutat inca o data la fel de bland si firesc ca odinioara. Am zambit larg ca o ultima usurare ca nu toate iubirile se termina urat si ascuns intr-un colt incuiat al vietii noastre.

Poate nu ati crede, dar relatia mea cu Madalin a continuat. De la “Buna” am trecut la “Ce mai faci”, la o atingere discreta a parului meu intr-un gest mai mult parintesc si tandru decat unul potrivit unor iubiri chiar si apuse. E frumos si e de fiecare data la fel de emotionant. Am, insa o unda de tristete cand ma gandesc ca acel “Buna” s-ar fi putut transforma mult mai devreme in “Ce mai faci” , iar “Ce mai faci” ar fi dus, poate, la o poveste de iubire.

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo