În primul rând, trebuie să ştii că în timpul somnului au loc cele mai importante procese de regenerare din organism, aşa că este esenţial să te asiguri că beneficiezi de cel puţin şapte sau opt ore de somn. În al doilea rând, cercetările în domeniu asociază somnul deficitar cu alte probleme semnificative: de la tensiunea arterială crescută, la diabet şi probleme de greutate. În ultimul rând, dar nu mai puţin important, lipsa somnului îţi poate afecta comportamentul, accentuând stările de nervozitate, şi poate duce chiar la depresie.
Aşadar, este important să acorzi somnului importanţa care i se cuvine şi să faci tot ce poţi pentru a te asigura că acest proces esenţial al organismului se desfăşoară în condiţii optime. Pentru a te bucura de un somn cât mai odihnitor, iată câteva elemente ce pot constitui un ritual liniştitor înainte de culcare, care te va ajuta să te relaxezi și să dormi mai bine.
Stai departe de ecrane seara
Medicii sunt de acord că ecranele televizoarelor, laptopurilor sau telefoanelor pot contribui la apariţia şi dezvoltarea unor tulburări ale somnului. De aceea, se recomandă ca, înainte cu cel puţin două ore înainte de culcare, să închizi toate aceste dispozitive a căror lumină albastră inhibă secreţia de melatonină, hormonul somnului.
Arome care relaxează
Mai multe studii de specialitate au concluzionat că aromaterapia este benefică în cazul persoanelor care suferă de tulburări ale somnului. Anumite plante, precum lavanda, cedrul sau mușețelul au efecte relaxante, contribuind semnificativ la un somn odihnitor. Aşadar, un difuzor aromaterapie poate fi inclus în ritualul tău de relaxare de la finalul zilei, mai ales dacă îl foloseşti în dormitor. Unele dintre aceste produse sunt special concepute ca tu să beneficiezi de un somn odihnitor şi, pe lângă faptul că dispersează aroma aleasă de tine, au şi unde de lumină roșie care stimulează organismul în producerea melatoninei. Alte modele pot avea opțiunea de a asculta muzică specială care contribuie la adaptarea ceasului biologic.
Activităţi relaxante
Ca să te bucuri de un adevărat ritual de relaxare înainte de culcare, este important să-ţi planifici pentru sfârşitul zilei activităţi care te liniştesc. De exemplu, poţi încerca unele poziţii de yoga care încurajează relaxarea. De asemenea, te poţi pierde în paginile unei cărţi. Lectura este una dintre activităţile cele mai relaxante pentru creier, contribuind la scăderea tensiunii arteriale şi a pulsului, ceea ce îi indică organismului tău că a venit momentul somnului. Nu e de mirare că atât de mulţi oameni pur şi simplu adorm cu o carte în braţe!
Condiţii ideale în dormitor
Înainte de culcare, este important să aeriseşti dormitorul cel puţin zece minute, indiferent de anotimp. Iarna, acest ritual te poate ajuta şi mai mult să te odihneşti cum trebuie, deoarece aerul din cameră se va răci, ceea ce este propice somnului. Potrivit specialiştilor, temperatura ideală pentru somn este între 15 şi 19 grade Celsius, aşa că poţi seta centrala sau caloriferele la o temperatură mai mică, dacă vrei să dormi bine. Chiar dacă ți se pare un nivel scăzut al temperaturii, poți încerca o scădere graduală și cu timpul te vei obișnui. Pe de altă parte, în timpul somnului, în dormitor, nu ar trebui să existe nicio sursă de lumină, aşa că înainte de culcare trage draperiile şi scoate din priză orice dispozitiv cu leduri.
Aşadar, ca să rămâi activă, în formă, dar şi sănătoasă, asigură-te că acorzi atenţia necesară calităţii somnului tău. Ţine cont de sfaturile noastre de mai sus şi personalizează-ţi acest mic ritual care te va ajuta să beneficiezi de un somn odihnitor!
Sursă foto: Fotografie creată de Andrea Piacquadio, de la Pexels
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri