Luna martie dă primele semne, astfel că mulți dintre noi ne-am gândit deja la micile atenții pe care urmează să le facem celor dragi. Mărtișorul este simbolul primăverii, iar anul acesta, diferite asociații caritabile ne îndeamnă să achiziționăm un astfel de dar făcut din mâinile unor voluntari inimioși, chiar copii, unii dintre ei, și să contribuim la o lume mai bună.
În loc să cumpărăm mărtișoarele obișnuite de la tarabele din piețe, anul acesta haideți să folosim banii pe lucruri cu adevărat utile și în timp ce facem o bucurie unei persoane dragi cu un mărtițor unic, putem să contribuim cu puțin la o cauză nobilă.
Am adunat în pregătirea articolului câteva oferte de la asociațiile care vând mărtișoare făcute manual pentru a strânge fondurile necesare proiectului pentru care a luat naștere respectiva asociație.
1. Asociația MAME
Asociația MAME a pus în vânzare mărtișoare făcute de voluntari, accesorii primăvăratice, toate în culori vesele, pentru un început plin de speranță. Gărgărițe, albinuțe, inimi, flori, brățări, păpușele, gama variată a Asociației sigur îți va trezi interesul să achiziționezi unul dintre modelele lor vesele.
Banii strânsi în urma vânzării mărțisoarelor vor contribui la acoperirea costurilor tratamentelor copiilor bolnavi de cancer.
Mărtișoarele pot fi achiziționate de aici: https://asociatiamame.ro/charityshop/product-category/martisoare/
2. Asociația Help The People
Asociația Help The People ajută integrarea oamenilor cu dizabilități în societare și antrenarea acestora către o viață cât mai independentă. Cei de la asociație au realizat mărtișoare unice, cusute manual, cu imprimeuri de-a dreptul deosebite.
Prin achiziționarea unui mărtișor de la asociație vei putea contribui la plata utilităților centrului unde persoanele cu nevoi speciale își găsesc un refugiu și un sprijin important, de care au atât de multă nevoie.
Mărtișoarele pot fi comandate de aici: https://helpthepeople.ro/categorie-produs/martisoare/?fbclid=IwAR10zP3hCk3BJFvjM26UybhXMR2otTsLrYgEbR2UN-H8p3G8W3kWcA6FGxA
3. Asociația Umanitară Tadeu
Asociația Umanitară Tadeu organizează în acest weekend un târg de mărtișoare confecționate manual, pentru a sprijini femeile din cadrul Centrului de Îngrijiri Paliative Sfânta Irina.
Târgul are loc la Biserica Sfântul Dumitru – Poștă, biserică aflată în Centrul Vechi al Capitalei.
4. Dogs Without Borders
Asociația care se ocupă cu salvarea și îngrijirea câinilor abandonați pune la vânzare mărtișoare „lătrătoare” în formă de patrupezi, inspirate chiar de cățelușii pe care îi au în grijă. Mărțișoarele sunt foarte simpatice și numai bune de făcut cadou unei iubitoare de animale.
Banii strânși vor contribui la îngrijirea cățeilor abandonați din adăposturi.
Pasiunile mele eterne sunt scrisul, cititul și comunicarea. Îmi place să mă exprim prin scris la fel de mult cum îmi place să am o discuție reală, autentică cu cineva. Mă bazez pe emoții în orice domeniu aș activa și cred...
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri