IN ACEST ARTICOL:
Fiecare masca pe care o lasi sa cada spune povestea unei neputinte sau a unei vinovatii. Fiecare masca adaugata anunta ca iti lipseste ceva, ca ceva trebuie revizuit, schimbat si remodelat la propria persoana. Fiecare masca iubita si apoi uitata in cutia in geamantanul plin al falselor impliniri te zguduie putin. Fiecare masca dorita cu ardoare si apoi abandonata cu benevolenta vorbeste despre puterea individuala de transformare. Fiecare masca care ti se ofera te vrea pe tine in locul ei.

Dupa ce fel de masti umblam sa cersim? Nu dupa mastile de fata caci acelea au puteri magice pentru orgoliu si in cateva secunde au puterea de a te face sa te simti frumoasa. Dupa mastile acelea care ne protejeaza si ne fac sa fim invingatoare- mastile de suflet. Cele pe care trebuie sa le ingrijim zilnic. Cele pe care trebuie sa le pictam, sa le slefuim, sa le facem dupa chipul si dorintele altora, cele care ne pavoazeaza adevaratele intentii, cele pe care le ornam cu margelute si paietute si culori maiestre care nu exista, cele pe care le faci din gips tare ca piatra ca sa rezisti cand aluatul tau este moale si deloc acid. Atata piele impletita, atata pasiune depusa, munti de straduinte si incercari din ce in ce mai asidue de a fi ceea ce imprejurarile iti cer sa fii... Pentru ce? Ca sa-ti fie dor sa prinzi radacini intr-o lume de poveste. Una fara masti.

Ma obsedeaza ideea mastilor pentru ca traiesc si ma pierd zilnic printre prea multe. Le punem inca de dimineata, dupa ce am aplicat bine machiajul de dimineata, de seara sau pe cel de tip office. Ne punem zilnic masti. Pe cele ale iubirii, pe cele ale curajului, pe cele ale lui regulilor, pe cele ale contabilului care iti zambeste amabil in spatele ghiseului in timp ce in gandurile lui arzi tot in flacari, pe cele ale veselului, pe cele ale omului care nu este niciodata invins, pe cele ale femeii care poate intotdeauna mai mult decat atat. Peste tot aparente... Nimeni nu mai umbla in zilele de astazi cu sufletul pe chip. Il afisam ocazional, doar in momente rare, pure si speciale, cand constiinta iti tipa ca pana aici i-a fost. Ca i-a ajuns.

Mastile sunt paturile in care ne tinem sufletul la cald si la adapost. Dar din cand in cand trebuie sa renuntam la ele, la mastile si iluziile noastre. Uneori, femeia cameleon trebuie sa dispara, uneori trebuie sa-i faca loc femeii reale, femei eu-tu in stare pura. Mastile ne cer sa fie puse si mai apoi distruse. Noi, oamenii, ne incapatanam insa sa le pastram pentru prea mult timp. Mereu, mereu vrem mai mult timp...

Dana Negoita


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri