Poate una dintre cele mai mari dezamăgiri ale vieții este ca persoana care ți-a promis totul să se întoarcă împotriva ta. O astfel de încercare te pune, inevitabil, la pământ. Când încerci să te ridici, acea persoană este tot acolo, însă doar pentru a-ți mai călca încă o dată pe suflet. Degeaba îți ridici ochii plini de speranță către cel care ți-a promis câte-n lună și în stele, căci inima sa este de gheață, plină de ură și venin.
Apoi, te mai calcă încă o dată. Și dă cu tine de pământ. Trece ce tălpile murdare peste inima ta, peste nevoile tale, peste barierele tale, peste valorile tale, peste tot ceea ce ești și tot ceea ce nu te mai lasă să fii.
Iar adevărul este că nu se va opri din a te mutila sufletește, până când tu nu te vei ridica din golul în care ai căzut. Și da, ai ochii roșii de la plâns și nici măcar nu îți mai recunoști chipul în oglinda. Da, ai sufletul sfărâmat și nu îți vine să crezi că persoana în care aveai cea mai mare încredere de pe Pământ te-a adus în punctul în care să te întrebi dacă tot ceea ce a fost între voi a existat sau a fost doar pură ficțiune a unui imaginar prea naiv?! Nu poți concepe că nu mai știi cine ești, nu te mai regăsești, nu știi încotro să o apuci și care este adevăratul „tu”, cel care încearcă zi după zi să renască din suferința pe care nu o merita.
Adevărul este că durerea după o mare dezamăgire nu trece așa ușor. Câteodată unele zile sunt mai plăcute, mai aproape de vindecare, în timp ce în altele te scufunzi atât de adânc în gânduri încât ai impresia că vei rămâne pentru totdeauna într-o lume rece, lipsită de iubire, o lume în care nu îți găsești locul și în care cele mai negre gânduri te învăluie.
Totuși, chiar și în acele zile, o urmă de speranță există. Trebuie să crezi în tine! În evoluția ta, în drumul tău, în lucrurile pe care Divinitatea ți le-a pus cu un scop în cale.
După ce cel pe care l-ai iubit mai mult decât credeai că ești capabil te calcă în picioare, tu trebuie să te aduni pe tine. Picătură cu picătură, bucată cu bucată. Vei deveni mai puternică, mai demnă, mai curajoasă! Vei învăța să te iubești mai mult și să te pui pe tine pe primul loc! Iar această lecție este cu adevărat valoroasă.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri