28 Aprilie 2022 publicat în Lifestyle 42 share-uri

IN ACEST ARTICOL:

Bijuteriile au existat dintotdeauna. Înzestrată cu o dinamică estetică, o bijuterie accentuează splendoarea și valoarea unei persoane. Asemenea unui condiment bine ales, care scoate în evidență delicatețea unui preparat culinar, o bijuterie bine purtată subliniază aspectul vestimentar, dar și personalitatea purtătorului.

Bijuteriile și îmbrăcămintea sporesc frumusețea atunci când sunt bine asortate. Efectul opus apare atunci când combinația este una nereușită. Iată câteva sfaturi despre arta de a purta bine bijuteriile în funcție de stilul și personalitatea ta.

Bijuteriile: mai mult decât un accesoriu

Accesoriile ar trebui să fie o extensie a look-ului tău și să-ți permită să-ți exprimi stilul și personalitatea. Au fost purtate de milenii pentru a adăuga acel ceva unei ținute sau pentru a afișa statutul social al purtătorului.

În timp ce tendințele vin și pleacă, unele reguli sunt atemporale. Trebuie să fii conștientă de ținuta potrivită pentru fiecare ocazie și să alegi bijuteriile în funcție de hainele tale, astfel încât să le complimenteze. Unele bijuterii pot fi purtate zilnic, cum ar fi verighete diamant, aur sau platină, ceasul minimalist, un simplu lanț subțire purtat la gât sau o pereche simplă de cercei tip butoni, din aur.

Bijuteriile și profilul fizic

Trebuie să recunoaștem că asocierea bijuteriilor cu îmbrăcămintea depinde în principal de profilul fizic al fiecărei persoane. Fiecare femeie are o amprentă deosebită de frumusețe. Tocmai în funcție de acest stil unic ar trebui să fie alese bijuteriile.

Blondele, de exemplu, a căror piele este deschisă la culoare, aleg de obicei îmbrăcămintea în culori vii. În ceea ce privește bijuteriile, cele din aur sau argint sunt mai potrivite. Bijuteriile în nuanțe reci sunt mai potrivite pentru femeile cu părul închis. Femeile cu părul roșcat ar trebui să poarte haine și bijuterii care le evidențieze tenul. Pentru acestea din urmă, bijuteriile din piele sau bijuteriile etnice vor fi mai mult decât potrivite.

Stilul clasic și formal

Pentru serviciu, evită brățările care vor interfera cu lucrul la tastatura computerului și bijuteriile care fac zgomot cu fiecare mișcare. În schimb, poți purta o brățară subțire sau una simplă. În rest, un ceas simplu va fi mereu o alegere potrivită. Cu un stil casual merge orice, însă pentru a evita o greșeală, alege un accesoriu personalizat, din argint sau aur.

Pentru evenimentele formale, „mai puțin înseamnă mai mult” este cea mai bună strategie de adoptat dacă întâmpini probleme în alegerea unei bijuterii, mai ales dacă trebuie să participi la o ceremonie de nuntă sau la o seară de gală. În acest caz, bijuteriile de bază vor fi salvarea. Poți opta pentru un colier subțire cu pandantiv, cercei „picături”, o brățară fină sau un inel extravagant. De asemenea, este un moment potrivit pentru a scoate în lume bijuteriile fine vintage, moștenire de familie, dacă se potrivesc cu ținuta aleasă.

Stilul casual și feminin

Ținutele din materiale cu multe motive și modele se potrivesc de minune cu bijuterii simple și minimaliste, iar ținutele în culori de inspirație nautică oferă fundalul perfect pentru bijuterii și mărgele cu perle. Dacă ai bijuterii fantezie, evită să porți mai multe odată. Însă acestea sunt perfecte dacă optezi pentru o ținută la fel de îndrăzneață.

Fiecare bijuterie purtată trebuie să se adapteze și la forma hainelor tale. Atunci când alegi o bluză boyfriend sau o rochie pulover, este imperativ să ai grijă la volume. În acest caz, poți alege coliere lungi, coliere cu perle mari, cercei mari etc. Pe de altă parte, atunci când adopți un look foarte feminin, mizează pe bijuterii fine, precum un inel de cocktail sau un colier lung și un ceas minimalist.

Stilul boem și rebel

Dacă stilul tău este cel boem clasic, atunci îți poti scoate în evidență gâtul cu un colier lung sau un lănțișor cu pandantiv. Acesta din urmă este cu atât mai potrivit dacă alegi un top simplu și ținuta ta necesită puțină fantezie. Brățările din șnur, cele cu talismane și bănuți argintii sunt și ele o alegere perfecte pentru acest look. Evită inelele la toate degetele, dar poți purta câte unul masiv, cu turcoaz, la fiecare mână. Argintul este materialul potrivit pentru acest stil.

Iar pentru un stil rock, rebel, poți miza de asemenea pe bijuterii din argint, de data aceasta masive, ieșite din comun. Inelele groase din argint, oțel sau sigiliu, colierele de tip choker, brățările din piele sau sfoară și cerceii în stil gotic îți vor scoate ținuta rock din anonimat.

Bine alese, bijuteriile pot adăuga strălucire și grație, uneori chiar un strop de nebunie, și pot transforma total un look. Cum? Cu un material adaptat ocaziei și un design care reflectă personalitatea și stilul tău. Învățând să asortezi bijuteriile cu hainele tale, vei reuși să strălucești în orice ținută.

Sursa foto: Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri