Fatalitate...

Am trait-o intr-o viata anterioara iubirea la modul absolut. Am amintiri superbe din ea. Stiu ca iubirea mea anterioara a fost mare, prea mare, reala si tragica ca sa fi avut un sfarsit frumos. De aceea imi vreau sfarsitul suprem in clipa de acum cu atata ciuda, ura, patima, ardoare acum. Il vreau cu disperarea si neputinta coplesitoare de a renunta la toate iubirile mele inselatoare, mincinoase, inutile, care ma duc spre nicaieri. Nu pot sa renunt la strigatul din mine in care se impletesc toate: indaratnicie, rautate, frumusete, splendoare. Nu pot sa scap de fatalitatea de a fi femeia tuturor... Si totusi eterna iubita a nimanui.

Stiu ca intr-o viata anterioara am iubit mult, prea mult si prea fara masura, pe nesaturate si cu un nesat infinit. Stiu pentru ca dorinta de a iubi si acum pe masura nu se stinge. Nu vrea sa se stinga. Si am trecut-o prin multe dezamagari, am perpelit-o prin multe paturi, am incercat-o sa o gust de pe buzele multor barbati si am incercat sa o iau cu toata pofta din cele mai patimase si fugitive imbratisari. Dar nu am gasit-o nici in cele mai lungi. Sa fii eterna femeie a tuturor, iubirea adevarata a niciunuia. Sa stii ca poti sa iubesti mult, mult mai mult decat o faci acum, sa o simti in fiecare daruire si in fiecare strangere de mana, in fiecare cautatura dragastoasa, in fiecare cuvant frumos pe care il furi din buzele si dorintele vreunui barbat, dar sa nu gasesti omul care ar putea sa faca fata unei astfel de iubiri. Fatalitatea de a nu fi femeia Lui...

Dana Negoita

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo