Iubirea pentru viață, cea mai puternică armă în fața morții. Anca Șerban tricotează în culori vesele între două ședințe de chimioterapie

Diagnosticul unei boli incurabile poate pune pe orișicine la pământ. Dar ce poți sa faci atunci când ți se spune ca mai ai 6 luni de trăit? De ce te agăți ca să rămâi în viață? Cui i te poți plânge? Cu ce gânduri adormi noaptea?

Anca Petronela Șerban este o femeie a cărei poveste de viață te lasă fără cuvinte. Trădare, minciuni, epuizare, boală, rugăciune, încredere...toate acestea au venit ca un carusel în viața Ancăi, o viață demna de o carte pe care sunt sigura ca mulți dintre voi ați citi-o pe nerăsuflate.

Anca a iubit, și-a format o familie, o cariera de succes alături de cel care i-a jurat dragoste la bine și la rău, iar apoi au venit cele 2 minuni ale vieții ei, fetițele sale.

Când te uiți la pozele Ancăi de pe pagina sa de Facebook în care este înconjurată de mulți prieteni, în care ea este cu zâmbetul până la urechi, cu greu îți vine să crezi că viața se poate transforma atât de radical într-o singură clipă.

Anca Petronela Șerban a fost diagnosticata în anul 2021 cu cancer la sân neoperabil, metastaze la plămâni, pleură, oase și ganglioni. Atunci medicii i-au dat 6 luni de trăit.

Între ședințele de chimio și radioterapie, Anca face ceva pentru sufletul ei, și anume tricotează. Din mâinile sale ies lucruri atât de colorate și vesele, încât ești tentat să crezi că sigur o persoana care trăiește în fericire și liniște poate realiza astfel de obiecte.

Aflăm mai multe despre povestea Ancăi, dar și despre pasiunea ei pentru tricotat în cele ce urmează.

Garbo: Îți mulțumesc mult Anca pentru interviu și știu că este un efort și un timp pe care ți-l sacrifici pentru a răspunde întrebărilor mele, asa că nu am cum să nu îți fiu recunoscătoare pentru asta. Spune-mi, te rog, cum este viața ta, în prezent. Medicii ți-au spus ca vei mai avea de trăit câteva luni, însă tu ai demonstrat că ești mai puternică decât orice diagnostic.

Anca Șerban: Cu drag, nu e nici un sacrificiu. Orice iese din rutina mea zilnica ( Radioterapie, Chimioterapie ) si care ma face sa nu ma mai simt doar ca un numar de dosar cu sina de pacienta oncologica - imi face placere si imi face bine, asa ca eu iti multumesc ! Medicii au avut dreptate conform tuturor rezultatelor investigatiilor facute, toate documentele medicale si viteza cu care avansa cancerul, precum si stadiul foarte avansat si prezenta deja a metastazelor inca de la diagnostic are, toate acestea erau justificari foarte pertinente pentru acest pronostic sumbru.

Nu cred ca sunt mai puternica decat diagnosticul, daca m-ai fi vazut cand ma taram efectiv la propriu pe jos pe parchet, noaptea , de dureri - sigur n-ai mai fi zis ca sunt puternica. Pur si simplu cred ca mai am zile si Cineva mai presus de noi toti a decis ca inca nu e timpul meu sa imi iau „Adio” de la viata.

Garbo: Într-un articol scris de tine pe pagina ta de Facebook ai subliniat faptul că boala ți-a apărut nu pentru că ar fi fost vreun factor genetic la mijloc, ci din cauza emoțională. Cum se explica acest fapt?

Anca Șerban: Da, asa este. Boala mea are sursa in rani emotionale nevindecate. Nu o spun doar eu, o spun oameni de stiinta, o spun psihologi, o spun chiar si preoti. Exista o corelatie foarte stransa intre o trauma emotionala nevindecata si un astfel de diagnostic catastrofal. Pe scurt: În cazul în care acumularea de emoţii depăşeşte pragul de suportabilitate, aceste descărcări emoţionale ajung până în planul fizic şi încep să se manifeste tot felul de afecţiuni ale corpului, de la cele mai uşoare până la boli foarte grave. Si aici nu vorbim doar despre cazul meu singular, pentru ca nu sunt cu nimic speciala, vorbim de multi pacienti cu tot felul de boli care de fapt isi au cauza imbolnavirii in rani adanci emotionale.

Garbo: Ce rol au sentimentele și gândurile atunci când primești un astfel de diagnostic?

Anca Șerban: Nu sunt nici Superman nici Wonderwoman. M-am prabusit. Mi s-a derulat toata viata prin fata ochilor si, deși la viata mea făcusem nunta ( chiar doua- ca am făcut un re-make la nunta și la aniversarea de 10 ani ), botezuri, afaceri, team-building-uri, petreceri, avusesem zeci de prieteni, la aflarea diagnosticului eram și m-am simtit cel mai mic și mai singur om de pe planeta.

Garbo: De unde îți iei puterea pentru a merge mai departe? Care sunt lucrurile pentru care simți că orice bătălie pe care o duci cu boala își merită efortul?

Anca Șerban: Eu cu cancerul suntem pe ringul de dans intr-un Tango pasional. Ne jurizeaza Dumnezeu iar miza e chiar viata mea. M-a pus la pământ, la propriu și la figurat, m-a făcut sa ating niște culmi ale durerii, ale neputinței, ale disperării, pe care nu credeam ca pot sa le simt cu toată ființa mea și încă sa mai respir, încă sa mai fiu in viata.

Apoi, nu stiu cum, in acest Tango nebun, tot el, cancerul, mi-a fost și cel mai strălucit profesor de viata și m-a recalibrat, mi-a redefinit concepțiile și percepțiile despre viata, despre moarte, despre tot. Și când m-a remodelat, m-a ridicat de jos, intr-o pirueta spectaculoasa, mi-a picurat putere in corp, speranta și lumina in suflet , gânduri bune in minte și uite așa se face anul acum in luna Mai de la diagnostic și in continuare sunt pe ring in acest Tango pe viata și pe moarte cu cancerul. Puterea mi-am luat-o și mi-a fost data din negura celor mai mari dureri fizice și singuratatea clipei de maxima agonie când nici nu mai stii dacă mai esti pe aici sau ai trecut dincolo, cand total învinsă am abandonat lupta și m-am predat, când mi-am luat "Adio" și mi-am încheiat socotelile, atunci Cineva a decis altfel și in loc de punct a pus o virgula. Am iubit oameni mai mult decât pe mine însămi, am fost dezamagita și m-am pierdut pe mine. Acum nu mai lupt pentru oameni. Lupt pentru viata, pur și simplu. Prețuiesc fiecare răsărit când deschid ochii, traiesc, pot sa respir, sa merg, ma bucur de fiecare zi ca și cum este ultima și sunt recunoscătoare pentru tot.

Garbo: De unde a apărut pasiunea pentru tricotat și cum te ajută această îndeletnicire în lupta cu boala?

Anca Șerban: Din durere, din neputința, din disperare. Una dintre substanțele cu care făceam Chimioterapie și-a făcut foarte bine treaba in lupta cu celulele canceroase, dar a provocat și ravagii in organismul meu. Una dintre multele reacții secundare greu de suportat a fost ca nu am mai putut sa stau in picioare și sa merg - pentru cunoscători - afectarea terminațiilor nervoase - diagnostic medical: Neuropatie periferica grad 3 - un diagnostic deloc ieșit din comun la pacienții oncologici care fac pe termen îndelungat un anumit tratament chimioterapic.

Imobilizata la pat, simțind ca înnebunesc, mi-am căutat in toate cotloanele minții ceva, o activitate pe care sa o pot face din pat și prin care sa îmi pot exprima creativitatea și iubirea de frumos - care m-au caracterizat întotdeauna. Și uite așa am început sa tricotez. Cu dureri, cu degetele pansate pentru ca îmi cazusera 7 unghii din 10, cu mâna dreapta umflata și destul de rigida și dureroasa pentru ca am limfedem pe partea dreapta unde e localizata problema la san, dar m-am înconjurat de bobine frumos colorate de fire de tricotat și am început sa tricotez lucrusoare vesele și pline de culoare.

Garbo: Ce lecție de viață ai învățat în ultimii ani? Ce i-ai transmite Petronelei, cea de acum 10 ani?

Anca Șerban: Am învățat ca nu trebuie sa iubești pe nimeni mai mult decât pe tine. Am învățat ca suferinta și durerea te îmbolnăvesc. Am învățat ca trebuie sa apreciezi fiecare zi de viata. Am învățat ca sănătatea nu trebuie sa o tratezi ca și cum ți se cuvine și îți este garantata. Abia când o pierdem o prețuim. Și a trebuit sa nu mai pot sa merg ca sa apreciez acum fiecare pas pe care îl fac, a trebuit sa nu mai pot respira ca sa apreciez acum fiecare respiratie, a trebuit sa urlu de durere și sa ma târăsc pe jos ca sa apreciez acum fiecare zi fără dureri sau cu dureri suportabile, a trebuit sa nu pot sa mănânc absolut nimic, sa vomit chiar și o gura de apa ca sa apreciez o mancare gustoasa și o digestie functionala, a trebuit sa văd in ceata sau negru totul ca sa apreciez acum răsăritul, natura, cerul, o floare.

Am învățat ca oamenii vin și pleacă de lângă tine, tu nu trebuie sa te pierzi pe tine când ii pierzi pe ei. Am învățat ca faptul ca ți-ai ținut copilul de mâna când a făcut primii pași nu înseamnă ca te va tine și el pe tine de mâna când faci ultimii pași. Am învățat ca lucrurile și valorile simple sunt cele care conteaza cu adevărat. Am învățat ca mama mea e un înger trimis sa aibă grija de mine când nimeni altcineva nu mai era și nici măcar eu nu mai voiam sa mai lupt. Ancăi din trecut i-as spune ca e Titanicul iar dacă nu schimba absolut tot, ceea ce o așteaptă este icebergul pe care l-a vazut prea tarziu căpitanul Titanicului.

Sursă foto: Arhivă personală

Pentru a afla mai multe despre povestea Ancăi, dar și pentru a vedea ce minunății ies din mâinile ei, vă invit să îi urmăriți activitatea pe pagina sa de Facebook: https://bit.ly/3w8vxF8

Maria Crisan

Ultima actualizare: 9 Mai 2022 @ 12:05

Mai multe despre Maria