Dincolo de zicala “banii nu aduc fericirea” (care poate fi sau nu adevărată), realitatea este că succesul nu ne aduce și împlinirea. Și asta pentru că împlinirea sufletească este un lucru intim, personal și se naște doar atunci când pășim pe drumul înapoi către noi înșine.
Tot mai mulți dintre oamenii pe care am ocazia să îi întâlnesc prin prisma meseriei, femei și bărbați de toate vârstele și din toate colțurile lumii, pornesc pe calea vindecării și a evoluției spirituale motivați de sentimentul “sunt nefericit(ă), dar nu știu de ce”.
Adevărul este că, de multe ori, nu știm de ce suntem nefericiți sau ce căutăm cu adevărat.
Simțim, însă, că nu ne mai regăsim în ceea ce facem, că suntem lipsiți de entuziasm și obosiți chiar și după o vacanță lungă și avem sentimentul neîmplinirii, dincolo diplome, măriri de salariu sau aprecierile șefilor.
În spatele acestor stări și sentimente stau lipsa de aliniere cu harul și misiunea noastră personală sau lipsa energiei de care avem nevoie pentru a ne manifestarea darurile unice.
Propria poveste și regăsirea unui dar pe care nu mi l-aș fi putut închipuit niciodată mi-a arătat ce înseamnă să te simți împlinit sufletește, dincolo de succes.
Până la vârsta de 30 de ani, când m-am conectat conștient cu Copilul meu Interior, nu am știut că am sufletul unui pictor și că pictura este unul dintre lucrurile care mă împlinesc cel mai mult în viață.
Știam că am “ochi pentru frumos”, însă asta se traducea prin faptul că îmi plăcea să mă joc cu machiajul, cu hainele și cu decorurile. Habar nu aveam că harul meu personal se ascundea în spatele unui șevalet prăfuit și că în vârful pensulei mele stă un univers fabulos.
Ba mai mult, eram convinsă că nu am niciun talent și nu vedeam nicio legătură între mine și lumea artelor.
Conectarea cu Copilul Interior a trezit în mine acest har neînchipuit.
Am luat în mână un creion și am desenat ceva ce nu mi-aș fi imaginat într-o eternitate că sunt capabilă să fac.
Și pe măsură ce pictam și plângeam cu lacrimi de fericire, simțeam cum în adâncul inimii se produce o imensă vindecare - în sfârșit îmi găsisem locul pe pământ.
Sigur, nu am ajuns niciodată să profesez, nu sunt pictor și nici nu voi fi vreodată.
Însă această regăsire mi-a facilitat vindecarea, iar vindecare a adus în viața mea mai multă ușurință, creativitate, putere și libertate.
Am devenit mai puternică în meseria mea de coach și mai creativă în spiritul antreprenorial. Am început să am idei noi, mai multă energie vitală, autenticitate și expresie de sine.
Fără sprijinul Copilul Interior nu aș fi reușit niciodată.
Nu au produs această vindecare în mine nicio sutele de ore de terapie, nici săptămânile petrecute în jungla indoneziană, nici incursiunile tantrice sau experiențele șamanice și cu siguranță nici cărțile de dezvoltare personală.
Așadar, dacă porți în inimă sentimentul de neîmplinire dincolo de succes sau bani, cheamă-l în viața ta pe Copilul Interior și pășește alături de el pe drumul înapoi către tine.
Pentru că fericirea este, de cele mai multe ori, greu de măsurat, dar imposibil de negat.
Foto fr si main: fizkes /Shutterstock
Oana este Coach Transformațional cu experiență de aproape doua decenii în programe de coaching și leadership transformațional, iar în ultimii zece ani s-a concentrat, în mod particular, asupra practicilor de...
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri