IN ACEST ARTICOL:
Ne atingem, facem schimb de cuvinte, tu spui ceva, eu ascult. Ne imbratisam. Cadem in gol si revenim. Cu cel de dinaintea ta uitam sa ma intorc... Tu pui mai multa pasiune decat mine, eu ma straduiesc mai mult. Eu ma rog sa nu simti ca nimic nu este nelalocul lui. Mi-e sufletul nauc si parca simti. Ma intrebi ce fac si intuiesti deja. Stiu ca imi stii secretul. Stiu ca stii ca ma gandesc la cel de dinaintea ta.

Tu esti cel de acum, da. Si te vreau din nou... ca sa ma faci sa uit. Nu am nevoie de intelegere. Nu vreau compasiune si nici absolvirea de cea mai nevinovata vina. Mai demult am fost inger. Acum sunt rea, neputincioasa, egoista, incapabila sa mai iubesc nebuneste si cea mai dulce alinare este cea din bratele tale. Poti sa iubesti de doua ori la fel de mult? Ceva mai presus de mine, ceva din ceea ce am fost si mult din ceea ce mi-a ramas imi striga din rasputeri ca nu, dar vreau neaparat, cu orice pret, cu pretul tau, al meu, vreau un alt raspuns. Daca poti sa ma intelegi… Ai cum?

Gandurile nu mi se leaga de o saptamana incoace si zboara aiurea, agonizand si luand toata logica spre locul sensibil in care le-am interzis sa se indrept. Dar nici eu nu mai pot sa mai lupt cu ele. De vreo cateva zile incerc sa ma adun si imi spun ca sunt bine, ca trebuie sa o scot cumva la capat cu mine. Si ma revolt impotriva mea, imi vine sa ma fac mica de neputinta, sa ma bat cu o lume intreaga, sa ma intreb la nesfarsit de ce si voi, voi toate sa-mi spuneti de ce. De ce simt atat de acut, pana in varful unghiilor, pana in miezul negru al sufletului neputinta de a nu ma putea retine in a face comparatii groaznice intre iubirea trecuta si ceea ce traiesc acum.

Incerc sa ma eliberez de toate. Sa nu sa plang, nici sa fiu trista. Incerc sa rad, dar ceva imi spune ca nu e rasul meu. Iubirea mi-a ramas acolo, in carnea celui de dinaintea ta, in sufletul lui, in pielea lui, in sufletul care se revarsa patimas din mine doar ca sa treaca intr-altul. Iubirea mi-a ramas intre imbratisarea ta si amintirea celuilalt. Sufletul mi-a ramas pe alta strada, intr-o alta viata, lipit de pieptul unui barbat care respira in fiecare zi pe ritmul vietii mele, pe obrazul unui barbat pe care l-am asteptat cel mai mult. Am gresit ca l-am vazut in treacat. Dar nu am vrut. Conteaza? Se pune la judecata viitoare cand Dumnezeu si oamenii or sa se joace de-a impartitul fericirii? Chiar si asa, trebuia sa-mi dau seama de ce mi-am interzis… Am gresit ca l-am vazut? Prea mult.

Un articol de Dana Negoita


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri