Ultimul metrou numit iubire

Universitate. Cativa tineri coboara la metrou si se indreapta spre peronul din stanga. Vorbesc, rad zgomotos, insa trecatorii putini de la acea ora sunt prea prinsi in gandurile lor pentru a le mai auzi sau simti entuziasmul. Aproape ora 14.00. Zgomotul sacadat al scarilor rulante se aude incet, calm, netulburand linistea nefireasca de la metrou. Cativa pasi ce coboara si tusea unui bolnav pe trecute.

Monitoarele agatate prea sus merg in van. Oameni rasfirati, ocupati cu stirile ziarelor, povestile cartilor sau ranile sufletului. Se ignora, desi stau de minute bune in asteptarea metroului aflat in intarziere.

Jos, pe o banca, o tanara sta cuminte cu privirea pierduta undeva in van. Dupa un timp se desprinde din amorteala dulce amara si incepe sa isi masoare degetele lungi, un pic carnoase, dar fine. Impartaseste si ea apatia celorlalti, dar altfel, intr-un mod mai resemnat, mai calm si mai dureros.

Parul i se misca usor, iar aerul rece pe care incepeau sa il simta toti trecatorii ii determinara sa se ridice si sa isi inchida pentru cateva clipe ochii, cartea sau inima.

Metroul sosi, incetini si tiuitul usilor rasuna dincolo de scari. Era momentul trecerii: cand usile se deschideau si oamenii faceau schimb de vise, rani sau ganduri, cand clipele de zbucium sau liniste luau sfarsit si in cateva minute reveneai la suprafata, inaintand tacut si mecanic prinre ceilalti trecatori.

Exista ceva ciudat in metrou: poate lumina alb galbuie, scaunele albastre si adierea rece a aerului conditionat. Ele, sau pur si simplu pasagerul din fata ta te determinau sa te scufunzi in ganduri sau sa privesti pe geamul negru ce de fiecare data iti arata cruda, obisnuita, intotdeauna adevarata realitate: pe tine.

Tanara urca si ea intr-un astfel de metrou care circula cand si cand in statii neprevazute. Nu presimti defel pericolul, asa ca se cuibari pe un scaun ascuns si isi vara barbia mica in gulerul inalt al hainei sale. Nu era nimeni in fata-i, ba mai mult, prea putine persoane chiar si pentru acea ora, insa simti deindata ochii lor ce o cercetau. Nu avea sa inteleaga niciodata de ce unii trebuie sa iti intre cu forta in suflet, in privire, in amintiri si in dureri.

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo