Jumatatea plina a paharului

Paharul... Apa. Viata. Seara. Il iei, il duci la buze, il pui la loc pe masa, iti stergi cu limba picaturile ramase, strambi din nas de parca ceva nu-ti place, paharul s-a golit, il lasi golit de tot, te intristezi ca nu a mai ramas nimic pe fundul lui, dar esti prea obosita, prea trista, ziua a fost mai lunga decat trebuia ca sa mai gasesti putere, macar un picur de putere, ca sa il mai umpli la loc. Paharul... Dimineata. Tot apa. Tot viata. Il iei, il duci la buze, sorbi licoarea din el si te minunezi cum de ai mai gasit magie pe fundul lui, bei cu nesat in timp ce stomacul iti multumeste rascolitor si cu zgomot, tu ii multumesc paharului ca ti-a potolit poftele si nesatul, dar esti prea ingandurata ca ziua o sa fie mult prea scurta ca sa realizezi ca jumatatea plina a paharului acapareaza si jumatatea goala. Si atunci cine daca nu tu? Cand daca nu acum ca arde? Cum daca abia iti mai duci gandurile pana acasa? Cine, cand si cum umple paharul si toarna licoara magica la loc?

Vine un moment inainte de vise, inainte ca parul tau sa se dezbrace de clamele care l-au sustinut, inainte ca bijuteriile sa-ti paraseasca pielea, abia dupa ce culorile s-au dat jos de pe ochii, buze si obraji, cand te dezici de lumea si lumea iti declara ca nu mai are nici ea nevoie de tine, dupa ce l-ai sarutat in varf de frunte pe cel mic si l-ai trimis frumos intr-o lume mult mai pura si mai lipsita de ganduri rele, monstri si monstruozitati decat cea in care traiesti, vine un moment in care constiinta invinge vointa, iar gandurile incep sa cantareasca jumatatile pline si goale a paharului cu exactitatea cruda a judecatii de apoi. Paharul = existenta? Din ce material este facut... ce marca.. daca nu l-ai cumparat cumva un scop... cat o sa te mai tina.. cum sa-ti stapanesti teama ca odata si odata o sa se rastoarna si o sa te lase balta sau mai rau, daca o sa se sparga o sa trebuiasca sa cumperi un altul. Din nou colindat prin magazine... nebunie de nervi... rabdare multa... preturi nedrepte... chiulit de la job... cam rar unul care sa-l inlocuiasca identic.

Seara privesti in urma si pleci genele odata cu ochii. Ai fi putut sa faci mai mult din viata ta decat o viata oarecare... Ai fi putut sa faci altceva din copilul vesel si senin care ai fost, ceva mai mult decat copilul batran care a crescut, ceva mai mult decat femeia matura si sigura pe ea care isi permite abia acum, abia acum sa aiba un moment de slabiciune, convingand la randul ei un copil ca are timp, are timp sa nu se grabeasca sa creasca mare. Urechiusele pricep, ochisorii te privesc gol, cu nepricepere...

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo