Legenda personala de dragoste si Dragobete

Peste sute, poate mii de ani, in atemporalitate... Nu exista oameni singuri, oameni care isi gresesc, oameni care reusesc sa pietrifice alti oameni si nu exista rea vointa din partea celui care sustine ca iubeste. Iubirea este ca piatra. Nu o clatina un fir de apa si nici un val de manie sau rautate. Primavara nu miroase fresh... miroase asa cum trebuie sa miroasa un Dragobete... Sarutul nu e nici el linistit, aruncat din obisnuinta. Poarta vina patimei. Ce vina minunata, dulce! Nu exista trotuare murdare, ci covorase ghiduse de verdeata care nu se mai termina, care se amuza copios in timp ce-ti gadila talpile. Aerul miroase a racoare si pamantul aduce in nari o umezeala tare, ametitoare. Vezi si tu cum musteste in fiecare primavara viata sub noi? Vezi si tu ce poate face iubirea din noi?

Tu stii ca eu iti inchin de fiecare data ghiocei si viorele si tamaioase de dragul unei sarutari inchinate de o singura pereche de buze. Undeva, intre cer si pamant, pe un pamant si sub un cer, a renascut iubirea verde si se pregateste sa dea in floare cand vremea o sa fie mai calda, cand pasarile or sa ciripeasca vesel si gingas de hazul oamenilor care indraznesc sa se iubeasca ca nebunii. Sfidand orice vointa, ratiune sau meschinarie vruta sau nevruta... Iubirea nu cunoaste zei si lege.

Si stim amandoi, si tu si eu, ca asa ne-au harazit ursitoarele si zeii, asa ne-au blestemat ielele, asa au falfait in univers vointele, asa ne-a fost scris in acest cuib de casa si dragoste, astfel ne cere fiecare inceput de primavara: Ca tu sa fii Dragobetele meu, iar eu sa fiu femeia harazita cu mult timp in urma (ah, poate prea putin), sa puna pecete inimii tale. Si ca sa ne amintim mereu unul altuia legenda iubirii la fiecare inceput de primavara.

Dana

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo