Calator spre nicaieri, spre eterna iubire

Gata, opreste-te din plans si sterge din gand orice urma de regret. Chiar in acest moment iti faci curaj si te desprinzi de tot ce-ti face rau. Pleci in acest moment si iei trenul care te duce spre ce, spre unde? Spre fericire? Spre fericire ai vrea. Spre fericire sa fie biletul. Il ceri cu voce tare si spui raspicat destinatia. O spui pe litere si ah, cum te cuprinde panica... Viata asta te-a facut sa uiti. Dar trebuie sa iti aduci aminte. De aia si pleci. Ca sa iti aduci aminte din nou, de data asta alfel. F_E_R_I_C_I_R_E. Ti-e frica si tremuri de teama gandului ca nu mai cunosti drumul? Doar cunosti gara. Dar daca nu mai nimeresti drumul spre inapoi? Fa-ti mila de tine, pentru numele lui Dumnezeu... nu vezi cum te apuca durerea si ochii cauta pierduti spre inapoi? Dezmorteste-ti picioarele. Inhata-ti inima in dinti si fugi cu ea cat vezi cu ochii. Fa-ti bagajele daca stii ce sa mai pui in ele. Nu te uita in urma cum iti flutura disperarea. Ignora suieratul trenului care te face sa fii trista si nu te intoarce din drum sa-ti iei adio. Ti-ai luat o data... Nu privi pe geamul aburit si nu-ti mai sterge inima cu praful lui. Nu ti-ar fi atat de greu acum, dar o iubire gresita ti-a pus plumb in picoare. Cat esti de slaba...

Pastreaza-ti inima curata, inima care nu se leapada de dragostea patimasa, irationala, acea inima care stie ca iubirea nu este un bilet vechi de unica folosinta care sa se arunce nepoliticos si brutal pe fereastra. Nu te scotoci in buzunare de maruntis. Ceea ce ai mai bun porti cu tine... Nu suspina chiar daca stii ca minti. Nu ofta chiar daca stii ca nu o sa mai fie la fel si a doua oara.... Doamne... nu incepe sa plangi. Nu din nou.... Sa nu iti fie dor. Ti se umezesc ochii... "Fericirea mea pierduta, dar eu nu vreau sa plec"... Bine ca iti da ghiont un alt calator... ca sa nu crezi ca esti singura pornita pe un drum confuz. Suntem multi ce ne grabim spre o destinatie care ne poarta in cu totul alt loc decat cel in care ne-am dori sa fim...

Porti bagaje mari si grele cu tine, dar nu ai cu cine sa le imparti greutatea. Te grabesti sa prinzi un tren, dar trenul tau nu se grabeste niciodata. Vrei sa pleci, dar nu vrei sa ti se inchida toate usile. Te pregatesti sa bati drumuri innoroiate cu talpile deja pline de noroi. De fiecare data cand opreste trenul, te minti ca ai plecat in acelasi timp cu el si ca el o sa te astepte pe un peron gol, cait, cu ochii plecati, dornic sa nu te mai lase niciodata sa pleci. Dar tu ajungi mereu dupa el sau el mereu inaintea ta. Si mana ta se intinde sa deseneze un adio.

Pleaca, trenule, pleaca, si ia-ma de aici, du-ma spre fericire, du-ma spre uitare. Stii locul, cunosti strada, stii ce culoare au ochii ce vrei sa te intampine, stii de cine mi-e dor, stii si pustiul in care sunt de cand nu mai ma tine in brate, si stii ca trebuie, trebuie sa pleci. Ia-ma de aici si du-ma acolo, in acea zi de primavara cand un cineva ma invata dramatic un joc cu ras si plans de iubire. Am urcat? Am coborat? Am plecat vreodata?

Dana Negoita

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo