Sufletul simte fiecare dezamăgire, trădare, minciună pe care ți-o spui ție însuți. Sufletul recunoaste fiecare zâmbet sincer, sfat dat din inimă, relatie sănătoasă, drum potrivit.
Sufletul este recunoscător pentru fiecare emoție pozitivă, conștientietizare, moment de iubire autentică.
Chiar dacă sunt lucruri pe care tu le dai la o parte, sufletul le simte la cel mai profund nivel. Tot ceea ce nu reușim să vindecăm, în suflet se va repeta același scenariu, la fel de dureros ca prima oară.
Sufletul ține în el tot ceea ce mintea nu mai vrea să își amintească. Sufletul te privește și este foarte atent la felul în care alegi sa îi răspunzi, să îl privești, să îi dai iubirea și liniștea de care are nevoie.
Până la urmă, sufletul este tot ceea ce vei duce cu tine o viață întreagă și chiar dincolo de ea. Fii blând cu el, pentru că acesta este locul unde vei cunoaște infinitul!
“Love Fair”, târgul caritabil care schimbă soarta animalelor fără stăpân
Țările din Europa în care se fac cele mai multe transplanturi de celule stem. Pe ce loc e România?
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9