Iertarea este o calitate nobilă, cu adevărat prețioasă, care se învață cu timpul. Deși, acum câțiva ani, eram sigură că eu nu pot ierta lucrurile care m-au durut, iată că, trecând anii, pot spune că inima mea este curată și, chiar dacă nu imediat, iertarea își face simțită prezența în viața mea și în relațiile cu cei care mi-au provocat, la un moment dat, o durere mai mică sau mai mare.
De-a lungul timpului am citit cărți despre iertare, am ascultat podcasturi, am spus rugăciuni...Toate și nimic nu m-au ajutat. Iertarea a venit din înțelegerea faptului că totul este trecător, că locul unde astăzi simți durere, mâine poți simți cea mai caldă mângâiere.
Ranchiuna și resentimentele distrug oamenii, așa apar bolile cronice, iar eu una nu vreau să iau după mine în viață situațiile sau oamenii care mi-au provocat atât de multă suferință.
Am mai învățat că ceea ce se întâmplă poate fi și o karmă de neam, iar pentru a o opri aici, primul pas este să o accept și să nu o reneg. Mă întreb ce vrea durerea să mă învețe și ce îmi spune suferința despre mine și felul în care mă raportez la viață?
Ar fi multe lucruri de spus, însă iertarea este cu adevărat vindecătoare. Știu că este greu, însă primul pas este să vrei să îți eliberezi sufletul. Răzbunarea, dreptatea și resentimentele nu își au rostul, cel puțin nu atunci când vorbim despre un trai liniștit și un suflet împăcat.
Mi-au greșit mulți oameni, mi-au greșit și eu și mai mult...Cu toate acestea, știu că resursele mele de iertare sunt inepuizabile și chiar dacă am închis unele capitole din trecut, știu că am făcut-o cu inima curată și eliberată de răul provocat.
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate