Se apropie cea mai frumoasă perioadă din an, iar agitația și dorința ca totul să fie perfect ne poate acapara mai mult decât este cazul. Vrem să avem cât mai multe lucruri în casă, sub brad, pe masă și uităm să fim prezenți la tot ceea ce trăim.
Sărbătorile nu au fost și nu vor fi niciodată despre belșug, ci despre liniștea sufletească, recunoștință și fericirea că ești alături de cei care te iubesc și pe care îi iubești.
Sărbătorile nu au nevoie de sclipici și praf magic, oamenii au nevoie să își aprindă lumina din interior, pentru a simți farmecul perioadei și sensul vieții pe Pământ.
Mai mult ca în oricare perioadă a anului, acum alergăm după lucrurile care credem noi că ne fac fericiți sau care știm că le aduc zâmbete pe chipul celor dragi nouă. Totul este o iluzie, care trece la fel de repede precum vine.
Peste 10 ani, nimeni nu va mai ști ce a servit pe masa de Crăciun sau ce s-a aflat în cadoul frumos împachetat, ci își va aduce aminte de atmosfera și căldura zilelor petrecute în tihnă.
Nu sărbătorile trebuie să fie fericite, ci oamenii care se adună în jurul bradului, fie doar și pentru o felie de cozonac! Ducem mai departe cu noi nu posesiunile materiale, ci trăirile pe care le-am acumulat în suflet!
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri