Stigmatul sau complexul crucificarii. Miracol? Blestem?...

Stigmatul -miracol, blestem sau puterea fascinanta a autosugestiei?

Palme din care se scurge sange? Rani care apar si se retrag de la sine? Siroaie de sange care nu miros totusi a sange? Oameni care sustin ca stau de vorba cu Dumnezeu in timp ce ating extazul mistic? Subiect genial al unui fascinant film horror? Blestem? Rau fatal? Forta venita dintr-o lume de dincolo? Blasfemie dublata de nebunie?... Poate ignoranta? Fantasmagorii de prins in plasa habotniciei sufletele pioase si credule? Binecuvantare divina? Credem in miracole? Privit cu subiectivitate, pare posibil, pare credibil, pare miracol. Ne indoim de ceea ce depaseste limitele stiintei, ale rationalului? Privit cu obiectivitate, pare imposibil, pare incredibil, aduce mult cu o enigma la care ratiunea nu gaseste inca dezlegare. Stigmatul este insa un fenomen rar caruia nu i-am putea gasi o incadrare prea stricta, dar l-am putea in schimb adauga la loc de cinste pe lista celor mai controversate miracole, a celor mai fascinante si mistice fenomene paranormale, a marilor enigme umane (sau poate divine?) in care ratiunea nu a putut inca sa faca lumina.

Sa credem sau... sa NU credem in natura divina a stigmatelor?

Stigmatul desemneaza ranile care apar pe trupul unei anumite persoane reproducand ranile lui Iisus Hristos pe cruce si sunt atribuite puterii divine, manifestari de o asemenea natura fiind revendicate de Biserica catolica. Exista 321 de cazuri in care stigmatul a fost recunoscut drept autentic, iar dintre acestea 62 de persoane au fost santificate si venerate ca sfinti –oameni care fac legatura intre cer si pamant. In anumite cazuri, stigmatul este experimentat individual, neputand fi sesizat sau perceput de catre cei din jur. Stigmatul nu presupune doar rani in palme, picioare sau in coaste, asemeni ranilor pe care Iisus le-a primit pe cruce, ci si rani provocate de coroana de spini si de biciuiri, rani din care siroieste sangele, se opreste, curge din nou, periodic, inexplicabil, uneori cu dureri si chinuri fizice.

Stigmatul reprezinta o conexiune reala, cu suferintele lui Iisus, atingand apogeul, nivelul supreme. In momentul in care sufletul atinge perfectiunea, starea de extax mistic, se prefigureaza aparitia semnalmentelor stigmatelor. Sangele din stigmatul nu este considerat murdar, ci sacru, fiind considerat la propriu sangele lui Hristos si nu al celui care afiseaza stigmatul. In foarte multe cazuri, sangerarile sunt insotite de un miros parfumat. Ranile nu se descompun, nu putrezesc, nu se infecteaza, nu miros urat, nu reactioneaza la tratamentele medicale si nici nu sunt influentate in vreun fel de acestea. Uneori sangele care se prelinge din rani pare a curge sfidand legea gravitatiei, ca si cand bratelor persoanele care sufera s-ar afla suspendate in aer (precum bratele lui Iisus cand a fost rastignit pe cruce). Este imposibil? Este absurd? Legea naturii umane nu poate explica cum este posibil asa ceva. Poate ca cei care experimenteaza stigmata sunt cei care isi doresc cu atata ardoare sa experimenteze macar o mica parte din chinurile lui Iisus pe cruce, incat universul nu le refuza acest lucru. Poate ca isi doresc atat de intens sa experimenteze suferintele lui Iisus, incat subconstientul asociaza propriul trup cu trupul lui Iisus.

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo