În serile în care nimeni nu te aude, în nopțile în care nimeni nu vine să îți șteargă lacrima și să te ia în brațe, soluția este să îl chemi pe Dumnezeu! Atunci când zilele par pustii, când uscăciunea sufletului te apasă, roagă-te lui Dumnezeu!
Există în viața fiecăruia dintre noi situații care ne schimbă complet și pentru totdeauna. Acestea sunt portaluri prin care avem șansa ca sufletul nostru să se șelfuiască, iar astfel să intrăm într-un nou capitol al vieții noastre. Chiar și atunci când credem că totul se sfârșește, alături de noi este întotdeauna Dumnezeu, trebuie doar să-L chemăm!
Minunile există, pentru că tu ești una dintre ele. El te-a creat și ți-a oferit această viață, pentru ca tu să experimentezi lecțiile pentru care ai venit aici. În toată călătoria ta nu ești singur, pentru că Dumnezeu îți este alături la fiecare pas.
Chiar dacă oamenii vor spune că te iubesc, apoi vor pleca, tu iartă-i și acceptă că aceasta a fost rolul lor în viața ta! Chiar dacă te simți neîndreptățit și singur, Dumnezeu va găsi întotdeauna modalități pentru a te mângăia și ocroti.
Durerile se vindecă, inima se bucură, mintea gândește limpede, atunci când în locul deznădejdii pui înainte iubirea pentru viață și pentru tot ce îți este oferit de către Cel de sus.
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural