De ce se lasă sânii
Există mai multe posibile explicații pentru acest fenomen. Iată câteva dintre acestea:
1. Vârsta
Cel mai adesea, asociem lăsarea sânilor cu înaintarea în vârstă. Într-adevăr, aceasta este una dintre cele mai frecvente cauze ale ptozei mamare. Odată cu trecerea anilor, producția de colagen și elastină începe să scadă, ceea ce înseamnă că elasticitatea pielii se reduce iar ligamentele care susțin sânii încep să se întindă și să se lase. Asta va face ca aceștia să-și piardă din fermitate și din volum. De asemenea, și modificările hormonale din menopauză pot afecta structura și volumul sânilor.[2]
2. Mărimea și forma sânilor
Sânii mici, rotunzi, tind să-și mențină fermitatea mai mult timp decât cei mari. De asemenea, sunt șanse mai mari ca aceștia din urmă să fie afectați și de gravitație.[2]
3. Greutatea corporală
Femeile cu o greutate corporală mai mare au, de regulă, sâni mai mari, care, după cum am văzut mai sus, se vor lăsa mai repede. Pierderea excesivă în greutate și, în general, fluctuațiile drastice de greutate vor afecta și ele volumul și fermitatea sânilor.[2]
4. Moștenirea genetică
Ereditatea și genele moștenite de la părinți influențează nu doar forma și volumul sânilor, ci și puterea ligamentelor care îi susțin, precum și greutatea corporală. Cu alte cuvinte, dacă femeile din familia ta au sânii lăsați, s-ar putea ca și tu să ai aceeași problemă la un moment dat.[2]
5. Gravitația
Gravitația este unul dintre factorii responsabili de întinderea ligamentelor care susțin sânii și unul dintre motivele pentru care, în timp, aceștia încep să se lase.[2]
6. Numărul de sarcini
Cu cât mai multe sarcini ai, cu atât mai mare este riscul ca sânii tăi să-și piardă fermitatea. Este simplu de înțeles de ce dacă ne gândim la modificările prin care trece corpul tău în timpul unei sarcini.[2]
Ce soluții există?
Dacă aspectul sânilor tăi te deranjează, ai trei opțiuni: alegi sutiene bune, care vor masca această problemă, testezi diverse creme sau exerciții care promit că vor reda fermitatea sânilor sau apelezi la un chirurg plastician. Această a treia opțiune reprezintă de fapt singura soluție cu adevărat eficientă pentru lăsarea sânilor. Printr-un lifting mamar sau o mastopexie, cum mai este numită această procedură, se poate elimina pielea în exces și remodela țesutul mamar pentru a te ajuta să ai din nou un bust ferm. O astfel de procedură se poate face și cu implanturi mamare (dacă sânii sunt mici) sau fără (în cazul sânilor cu dimensiuni mai mari).[1][2]
Dacă nu știi la ce chirurg ai putea apela pentru această intervenție, Dr. Olimpiu Hârceagă face și operații de ridicare a sânilor.
Sânii lăsați reprezintă un motiv de stres și anxietate pentru multe femei și o problemă care poate apărea din diverse cauze, de la înaintarea în vârstă până la fluctuațiile drastice de greutate. Indiferent de cauza sa, nu este ceva ce nu se poate remedia. Poți alege să ascunzi problema cu ajutorul sutienelor cu efect push-up sau, dacă ai prefera o soluție pe termen, poți opta pentru un lifting mamar sau o operație de ridicare a sânilor. Alegerea îți aparține și este una pe care o poți face numai după o discuție cu un chirurg plastician, care îți va explica toate avantajele, dar și riscurile pe care le presupune o astfel de procedură.
Bibliografie:
- „American Society of Plastic Surgeons” American Society of Plastic Surgeons, 2023, www.plasticsurgery.org/cosmetic-procedures/breast-lift. Accessed 8 Feb. 2023.
- „Common Causes of Sagging Breasts and Tips for Prevention.” Verywell Family, 2013, www.verywellfamily.com/does-breastfeeding-cause-saggy-breasts-431780. Accessed 8 Feb. 2023.
Foto fr si main: Ekateryna Zubal /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri