IN ACEST ARTICOL:
Cum iti explici ca in momentul in care patrunzi in imensitatea unei paduri lumea ta, necazurile, durerea, singuratatea se dilueaza, se amesteca cu cerul, cu inaltul copacilor, cu scoarta maro, cu muschiul verde de padure si mirosul lui intepator pana aproape de disparitia lor totala? Cum iti explici energizarea instantanee? Unde iti dispare apatia?

Nu este nevoie de niciun exercitiu de imaginatie, de nicio intrare in transa, de nicio incantatie menita sa te vrajeasca. In momentul in care intri intr-o padure, esti deja... vrajit. Ti-a fost dor de ea ca de un iubit pierdut si regasit. O imbratisezi ca pe un amant fidel.

Te regaseste cu liniste si asteptare ca un iubit care nu-ti reproseaza, care nu te cearta, dar care este dornic sa-ti vindece depresiile, sa te scoata din starea de agitatie si epuizare in care te-ai pus tu singur, in care te-au pus oamenii. Iti darama usor -usor temnita de ciment, de sticla si de bani al carei zid devine pe zi ce trece mai gros, mai imposibil de strapuns. O parasesti spunandu-i ca o sa te intorci curand, dar nu stii niciodata sa minti... Nu este nicio magie. Padurea te intelege. Verdele te iarta.

“Natura vine in ajutorul tuturor parasitilor. Acolo unde totul lipseste, ea se daruie intreaga. Ea infloreste si reinverzeste sub toate prabusirile. Ea are iedera pentru pietre si dragoste pentru oameni.” spunea Victor Hugo. Dar noi... ce avem pentru ea?

Foto principala, 1, 2 si 4: Hepta.ro

Un articol de Dana Negoita


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri