Ciprian Porumbescu: Povestea unei viori fermecate si a unei iubiri tragice

Ciprian Porumbescu si Marta Golan: povestea unei iubiri neimplinite

Horile romanesti ii faceau o deosebita placere lui Ciprian si aici, prin intermediul surorii sale Marioara, o cunoaste pe Berta, o tanara frumoasa, supla, cu un spirit deosebit, care trezeste in Ciprian o dragoste pura. Era insa posibila o iubire intre fiica unui pastor evanghelic si fiul unui preot ortodox? Iubirea lui nu este permisa de parintii fetei, aducand ca pretext religia si nationalitatea. Tanara este trimisa de parinti in Anglia sperand ca distanta va sterge iubirea nepotrivita din inima tinerei femei si va aduce o alta mai potrivita. Timpul a demonstrat ca nu... Se spune ca in ultimele lui luni de viata, prin ferestrele larg deschise, strunele viorii cantau furibund, cu atata aplomb si maiestrie, cantandu-si iubirea, tristetea si durerea unei vieti prea scurte incat trecatorii ramaneau inmarmuriti, uitand sa plece, neindraznind sa-si urneasca picioarele. Necrutatoarea tuberculoza nu l-a iertat. Ciprian a murit in 1883, sub ochii neputinciosi ai tatalui si in bratele surorii sale, Marioara, purtand in minte si in suflet imaginea celor doua iubiri ale sale, Berta si vioara.

Disparitia sa nu a putut consola inima profund indurerata a unui tata. Singura metoda prin care tatal isi putea gasi alinarea era acela de a furniza celor interesati informatii despre compozitiile muzicale si viata geniului sau. Chiar daca departe, vestea mortii provoaca durere in inima tinerei. Ceea ce mai poate Berta sa faca pentru cel pe care l-a iubit este gestul simplu de a trimite o coronita de flori de nu-ma-uita pentru a-i fi asezata pe mormant in ziua inmormantarii.

"Greu de suportat nenorocirea aceasta; mi-a nimicit tot ce am sperat si am dorit in viata. Mi s-a rapit tot ce am numit noroc. (...) Roaga-te, draga Marie, la mormantul Lui si pentru mine. Tie ti-i dat sa fii in apropierea Lui, tu ai putut sa-i arati scumpului iubirea ta, prin ingrijirea jertfitoare. O, de ce n-am putut si eu!", ii scria Berta Marioarei, sora lui Ciprian, in una din scrisorile pastrate din acea perioada. Acesta va ramane chinul Bertei atat cat va mai trai: acela de a nu-i fi fost alaturi in ultimele clipe de viata.

O vioara. O balada. Muzica fermecata care invinge timpul...

Este drept ca vioara este unul din instrumentele muzicale care poate reda cel mai bine complexitatea trairilor umane, insa cine s-ar fi imaginat vreodata ca dintr-o simpla vioara pot curge cu atata naturalete sunete care cuceresc, induioseaza si te poarta intr-o alta lume? Ciprian Porumbescu a compus balada in numai 7 zile, numar poate deloc intamplator, sugerand parca printr-o banala coincidenta perfectiunea.

Atsuko Temma, renumita violoncelista din Tara Soarelui Rasare a facut cunoscuta balada lui Ciprian Porumbescu in intreaga lume, interpretand-o in numeroasele sale concerte. Nicio alta compozitie muzicala nu a fost atat de bine receptata si iubita intr-o cultura atat de diferita de a noastra precum balada lui Ciprian Porumbescu... Balada lui Ciprian Porumbescu este prima asociata culturii romanesti.

Niciodata sa nu confundam omul cu artistul!...

Shoko Tache-uki, pianista si scriitoare, este cea care prezinta in Jurnalul intim al lui Ciprian Porumbescu o imaginea realista a tanarului, mai putin mitizata decat cea pe care i-au creat-o biografii romani. Cartea cuprinde cateva din insemnarile tanarului din perioada petrecute la Viena. Tanarul, ca toti tinerii, iubeste muzica, isi pierde noptile cu prietenii, joaca carti, cheltuie banii cu inconstienta, rade de altii, rade de el insusi, chiar daca a studiat teologia, face glume pe seama lui Dumnezeu, se bucura de viata pur si simplu de viata, de tot ce il facea sa uite de boala sa. Niciodata insa sa nu confundam omul cu artistul!

Balada lui Ciprian Porumbescu este insa autentic romaneasca, este pura, sincera, te rascoleste, iti umbla prin trecut, te ravaseste, iti patrunde in urechi, in sange, te poarta prin trecut si iti intra in inima. Este imposibil sa nu te sensibilizezi la auzul sunetelor dulci, sfasietoare, venind dinspre o tristete atemporala. Muzica unei simple viori te inalta, iti umple ochii. Sufletul se sensibilizeaza, granitele dintre romani, dintre romani si straini, dintre tari se sterg, se estompeaza. Suntem in Stupca cea draga a lui Ciprian Porumbesc, iubim fiecare fir de iarba din tara asta, iubim pietrele, apele, luncile, facem tot ce se poate pentru ea si nu e deloc demagogism, fals patriotism sau cuvinte desuete. Balada are ceva din doina, din cantecul popular romanesc. „Daca ar fi sa regret ca nu am venit mai devreme pe lume, as face-o doar pentru ca nu am apucat sa-i cunosc pe cei doi romani in care Dumnezeu a turnat har din belsug: autorul «Luceafarului», Eminescu, si pe cel al «Baladei pentru vioara», Porumbescu“, a spus Mihail Sadoveanu ascultand minunata piesa compusa in 1880.

Suntem tentati sa ne intrebam mereu cum ar fi aratat cultura muzicala romaneasca daca geniul unor oameni ar fi ramas pentru mai mult timp acolo unde le-a fost harazit. Cum ar fi fost daca Ciprian Porumbescu nu ar fi parasit prea repede pamantul lui romanesc si drag?... Cum? Nu stim. Insa povestea sa de viata, dragoste si muzica, asa cum este, tragica, minunata, pe jumatate implinita, pe jumatate neimplinita ne cutremura. Cine poate uita durerea si fericirea nepamanteana cuprinsa intr-o balada? Cum sa treci peste o iubire atat de intensa si trista precum cea dintre Ciprian Porumbescu si Bertha?

Foto fr si main: By Aleksandar Grozdanovski /Shutterstock

Garbo

Ultima actualizare: 13 Iunie 2020 @ 11:06

• 
• 

Mai multe despre Garbo