Destin...

Poti sa pleci fara sa privesti. Promit sa plec fara sa ma uit in urma. Dincolo de vietile noastre zilnice in care iubim peste masura, plangem, suferim, zambim, uitam ne asteapta o mare care ne cheama la ea si ne accepta ratacirile, plecarile, revenirile si greselile noastre, o mare care ne este datoare secole de liniste si regasire. Ne asteapta o lume care ne intelege tacerile si nu ne trage la raspundere ezitarile. Nu ma mangaia, nu sunt trista.... si sa nu iti para rau... mie nu... buzele, trupul si inima mea nu cunosc parerea de rau... nu regret niciun minut, nicio clipa de foc din focul naucitor pe care l-am trait, pe care l-am hranit, pe care acum il stingem... Inteleg. Stiu ca e greu. Stiu ca iti vine sa te prabusesti din cer pe pamant si sa te faci una cu pamantul strigand trecutul inapoi in toate limbile durerii. Si pe mine ma strange trecutul, ma sufoca, ma tranteste in noaptea ce pare atat de rece si rea... Vom mai stii ce inseamna zi, soare, lumina si speranta?... Poate da... destinul doar se joaca in functie de jocul nostru.

Nu trebuie sa te intristezi. Nu e nevoie sa-mi spui adio, nu cuvantul blestemat.... nu exista despartire, dragul meu... nu exista decat in gesturi, in memoria sufletului, in plasa obisnuintei, decat in cei incapabili sa duca cu ei o viata intreaga crucea unei iubiri pline, dar neimplinite pana la capat. Dar noi o sa o purtam cu demnitate. O sa ai viata cea mai frumoasa din lume, o sa iubesti asa cum nu m-ai mai iubit... cu patos, zi de zi, pana maine, pana cand realitatea se confunda cu iluziile, pana cand noi ne stingem odata cu dorul nostru. Poate ca si eu o sa fac la fel. Intelege ca nu exista sfarsit pentru cei care iubesc fara nesat. Nu-mi spune cat te-am iubit.... Eu stiu cel mai bine cat.... Nu-mi atinge pielea cu degetele dornice sa-mi patrunda in carne. Intr-o zi, o buna zi, o sa ne atingem trupurile cu tot nesatul pe care l-am acumulat in nopti la rand, zile la rand. Destinul ne va permite ceea ce nu ne-a permis acum.

Nu-mi spune sa mai stau. Nu trebuie sa ma privesti cu mila, lacrimile nu-si au rost in iubirile mari. Nu trebuie sa crezi ca timpul o sa stearga eternitatile pe care le-am nascut in miez de fericire. Nu privi incrancenat destinul si nu strange pumnul la el. El a facut ce stia mai bine, stia ca doar iubirile mari trec proba lui de foc. Nu trebuie sa pui ceata peste minte, mintea culege firimiturile pe care le arunca sufletul. Nu mai numara secundele, nu mai intoarce ceasul inapoi. Tot ce ne-a tinut odata laolalta ne desparte. Ne raman iluziile. Ne ramane speranta ca drumurile or sa ne aduca vreodata inapoi. Chipurile noastre nu o sa se desparta ca acum trist si resemnat, spunandu-si ca nu stiu ce s-a intamplat intre ei, rememorand clipele pierdute, niciodata regasit. Zidurile nu se mai ridica, dar pica peste noi o ploaie calda, trista, crescuta marunt din dor, speranta si regrete. Nu o sa ne para rau pentru timpul investit. Destinul e si el un fum nebun...

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo