Copilaria, eterna tinerete din noi

Lasa-mi, lume, puterea de a zambi soarelui si imbufnarea de a fugi descult prin ploaia de mai, iunie si din tot restul vietii. Lasa-ma copil si nu ma creste mare.

Lasa-ma sa pictez lumea in culorile tipatoare de pe asfalt. Ingaduie-mi sa ma joc cu creioane colorate si sa desenez viata asa cum este ea: simpla si colorata.

Mai lasa-ma sa rascolesc in punguta cu doi bani in cautarea fericirii si sa o gasesc in jocul de-a tara care isi vrea ostasii inapoi. Sa mai gust macar o data din bucuria unor cirese negre si amare puse in varf de urechi. Jocurile sa se intinda nebunesti pana in miez de noapte si fiecare vacanta de vara sa se termine intr-un roscat si imens foc de tabara.

Lasa-ma sa ma bucur cu ochii inchisi de frumusetea pe care o vedeam zi de zi in mersul meu spre scoala, in trecerea banala pe langa ceilalti. Nu ma arunca in valurile vietii inainte de a ma lega la ochi mai strans decat la "baba-oarba". Nu ma grabi si te rog, lasa-ma sa ma bucur de fulgii de ploaie si de stropii de zapada. Nu vreau sa invat umbrele si sa ma doara tacerile, eu vreau sa adorm senin, cu capul aplecat comod in poala mamei. Lasa-mi toate acestea...

Lasa-mi simturile sa nu uite cum miroase pamantul amestecata cu fan si iarba si roua proaspata de dimineata. Lasa-ma sa mananc puricei de mamaliga si corcoduse acre cu sare pana cand sunt trasa grozav de urechi, lasa-ma sa-mi ling degetele de dulceata atat de dulce a vatei pe bat.

Lasa-mi placerea de manca zahar pe paine si lasa. Lasa-ma sa ma dau in calusei si sa cred ca asa de repede trebuie sa zboare si Fat-Frumos catre Cosanzeana lui, marea catre munte, visele catre realitate si visurile catre implinirea lor.

Lasa-ma sa ma impiedic, sa cad, intinde-mi mana, dar lasa-ma sa ma ridic singur sau impreuna din tine. Lasa-ma sa pot sa rad de ceea ce nu mi s-a intamplat inca. Si daca cineva rade de mine, sa pot sa rad si eu de el si sa uit apoi. Sa plang si sa uit pentru ce mi-au curs siroaiele de lacrimi.

Lasa ca grijile mele sa se rezume la pedeapsa aplicata de doamna invatatoare pentru ca nici astazi nu am fost cuminte. Lasa splendoarea lumii intregi sa stea agatata de ramura de brand in ziua de Craciun. Lasa adultul sa fie copil si sa se mandreasca cu asta.

Lasa copacii mari si verzi plini de dude mov care ne murdaresc pielea pana la piele sa creasca in livezi sau in copacii din fata casei, nu intr-un ghiveci la bloc. Lasa-ma sa gonesc dupa fragi si mure si sa-mi pierd papucul in adancul fantanii de la marginea padurii. Nu conteaza ca o sa port o saptamana papucii cei urati de paie...

Garbo

Ultima actualizare: 31 Mai 2018 @ 02:05

• 
• 

Mai multe despre Garbo