Ultima!

A trebuit neaparat sa fim amandoi acolo, sa dorim ca de dragul unui trecut fabulos cu doi oameni care nu s-au vazut prea bine sa aruncam cu apa vie peste morti. Poftim... am ajuns de unde am plecat: sa cerem universului sa ne returneze ceea ce i-am dat. Apari in sfarsit... tocmai cand rasuflam usurata ca pot sa plec fara sa fiu nevoita sa te ascult. Banca este neincapatoare si incomoda pentru doua persoane si bluza asta mulata imi strange mijlocul mai rau decat mi-as dori in acest moment.

Nu o sa inteleg in veci cum reusea sa cuprinda gingas si protector doi oameni odata si in spatiul ei stramb sa incapa toate visurile, soaptele, iubirea si tot ce aveau mai frumos in suflet a doi oameni care nu-si cereau nimic unul de la altul, dar isi daruiau pe ascuns totul. Ce oi fi cautand aici, acum, cu fata mai machiata si mai imbujorata decat de obicei, cu picaturi mici de sudoare pe frunte?.. As dori rau sa-mi trec degetele peste frunte si sa le sterg, insa nu apuc sa le indepartez decat imaginar. Bun si asa. Voi afla. Si manioasa, as vrea sa dau la o parte raza de soare care incearca obraznica sa imi intre in ochi. Aerul nu-mi ajunge. Dar zapuseala de astazi si aerul uscat care imi taie respiratia nu ma poate invinge.

Nici universul nu este de partea noastra. Oamenii trec calm si indiferent pe langa noi. Doi ne arunca cautaturi urate si iscoditoare. Noi stam tot aici si ne aruncam priviri ucigase, pe alocuri duioase si blajine intrebandu-ne care poate sa coboare primul soarele peste noi si care va fi cel care ramane ultimul sa stranga razele imprastiate, care o sa culeaga lacrimile, care o sa primeasca eliberarea, care o sa sufere mai mult, care nu o sa sufere deloc, care pleaca, care ramane, care invinge, care castiga. As vrea sa cred ca nimeni si obisnuiam sa cred ca nu exista invinsi si invingatori in iubire. Am totusi o vaga banuiala. Vorbim acum de cu totul altceva. Stiu clar cine a suspinat ultima oara in gand, si inainte de ultima oara si in alte repetate randuri. Stiu cine a plans cu lacrimi de sange, murmurand, suferind, nevenindu-i sa creada, implorand o palida imbratisare de dragul falnicelor si pasionalelor dezmierdari de altadata, rugand incet si mai tare sa nu pleci. Stiu ora, minutul, ziua si iti pot spune cu exactitate si secunda... Si imi spun acum ca o sa fiu tare. Nu am alta sansa la fericire altfel...

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo