Când te gândeşti la anii adolescenţei, cu siguranţă îţi vine imediat în minte rebeliunea de care ai dat dovadă. Indiferent cât de mult evoluează timpurile, un lucru rămâne neschimbat: de la o generaţie la alta, adolescenţii pot părea deseori de neînţeles.
Atunci când trebuie să cumperi un cadou pentru un adolescent, fie că este un membru al familiei tale sau fiul unor prieteni, cu siguranţă te încearcă o stare de nelinişte. Începi să pui întrebări la toată lumea, dar deseori nu pare că primeşti niciun răspuns clar.
Stai liniştită, noi te vom ajuta! Am creat o listă cu câteva idei de cadouri din care să te inspiri, iar misiunea ta va deveni mult mai simplă:
1.Îmbrăcămintea sport
Chiar dacă nu-l practică prea des, sau poate deloc, tinerii adolescenţi au o legătură aparte cu sportul. Ce-i drept, nu vorbim acum despre orice pereche de pantaloni de trening sau de pantofi sport. Orientează-te către o şapcă sau o bluza de la Under Armour, pe care să o poată purta în cât mai multe outfituri. Acum, în funcţie de stilul personal, poţi alege şi culoarea. Optează pentru piese individuale, nu pentru treninguri întregi, în culoarea sa preferată. Stai liniştită, nu trebuie să ştii exact ce măsură poartă, deoarece adolescenţii adoră să folosească haine sport largi, din materiale de calitate.
2.Bijuterii şi accesorii
Tinerii adoră să poarte bijuterii statement, iar produsele disponibile astăzi pe piaţă sunt perfecte pentru a fi purtate de aceştia. Observă ce tip de bijuterii poartă, pentru a şti care sunt modelele pe care şi le-ar dori. Nu rămâne blocată în sfera clasicilor bijuterii, fii îndrăzneaţă şi aruncă o privire şi pe oferta de brăţări fitness sau de smartwatch-uri.
Dacă nu prea poartă bijuterii, atunci mergi la sigur cu un rucsac. Indiferent cât de multe ar avea, niciodată nu sunt suficiente. Fie că îl poartă la şcoală, la antrenament sau pur şi simplu la plimbare, rucsacul face parte astăzi, mai mult ca oricând, din ţinuta zilnică a oricărui adolescent.
3.Voucher cadou
Deşi pentru unii oameni poate părea un cadou impersonal, pentru un adolescent, un voucher cadou poate fi cea mai bună idee. Nu trebuie să te limitezi la un singur magazin, ci poţi alege un astfel de voucher oferit de mall-ul din apropiere. Astfel, va putea folosi voucherul cadou la orice magazin din incinta mall-ului ales. Ţine cont de faptul că adolescenţii îşi doresc, mai mult ca oricine, să aibă libertate. De aceea, un voucher cadou de la un mall din apropiere poate fi cadoul perfect.
4.Produse de îngrijire
Dacă în trecut tinerii nu erau fascinaţi de produsele de make-up şi de styling, iată că în prezent lucrurile s-au schimbat. Din fericire, tinerii de la vârste tot mai fragede sunt interesaţi de sănătatea pielii lor şi a părului. Dincolo de produsele de machiaj şi de aranjare a părului, adolescenţii investesc în creme hidratante, atât pentru ten, cât şi pentru păr. Preferatele lor sunt tratamentele care se pot aplica în confortul casei lor, ce hidratează tenul şi îl curăţă de imperfecţiuni.
Ai văzut mai sus 4 idei de cadou numai bune pentru orice adolescent mofturos. Poţi adăuga pe listă, în funcţie de cât de bine îi ştii gusturile şi, bineînţeles, de bugetul pe care vrei să-l aloci, şi un parfum sau un gadget. Oricare ar fi alegerea ta, nu uita că un cadou este făcut din suflet, iar intenţia ta bună se va simţi.
Sursa foto: Shutterstock
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară