IVelo Timișoara are peste 140 de biciclete, distribuite la cele 9 stații din zonele cheie ale orașului, respectiv: Bulevardul Constatin Diaconovici Loga, Strada Traian Grozăvescu, Strada Cluj, Piața Mărăști, Bdul Mihai Viteazul, Piața Sf. Gheorghe, Piața Nicolae Bălcescu, Nokia Business Center și Iulius Mall.
În acest moment Ivelo este prezent în 6 orașe din România: București, Timișoara, Brașov, Constanța, Aiud și Corabia, cu o flotă de peste 850 de biciclete și peste 1.2 milioane de utilizatori unici.
,,Mersul pe bicicletă contribuie la atingerea a 11 din cele 17 obiective globale stabilite de Organizația Națiunilor Unite în cadrul Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, ceea ce ne motivează și mai mult să promovăm această alternativă de transport. În același timp, ne asumăm și o misiune educativă, deoarece fiecare kilometru parcurs pe bicicletă înseamnă o reducere a poluării și, implicit, un aer mai curat pentru locuitorii orașelor aglomerate. Timișoara se bucură de un relief favorabil pentru mersul pe bicicletă, fiind un oraș bogat în spații verzi și cu o comunitate deja familiarizată și deschisă către acest mod de transport.,, a declarat Raluca Fișer, președinte Green Revolution.
Ciclismul nu numai că îmbunătățește calitatea vieții în orașe, sănătatea publică, calitatea aerului și reduce emisiile de dioxid de carbon și de noxe, dar contribuie și la creșterea economică și crearea de noi locuri de muncă.
,,Timișoara va deveni mai atractivă pentru locuitori și turiști, iar mediul de business local poate beneficia de oportunități noi generate de această inițiativă.” a declarat Ionuț Stanimir, Director de Marketing și Comunicare BCR.
Mai mult ciclism scade, de asemenea, poluarea fonică, despre care studiile arată că este la fel de dăunătoare ca poluarea aerului, deoarece nivelurile de zgomot produse de traficul rutier depășesc adesea nivelurile acceptabile și au un impact negativ asupra sănătății umane.
“Într-o lume în care tot mai mulți oameni sunt afectați de sedentarism și probleme de sănătate asociate acestuia, bicicletele oferă o modalitate simplă și plăcută de a menține o bună sănătate fizică și mentală.’’ a declarat Cristian Crișan, director executiv dm drogerie markt.
Nu în ultimul rând, mersul pe bicicletă are un impact pozitiv și din punct de vedere social: fiind mai accesibil ca preț decât condusul unei mașini, mersul pe bicicletă permite oamenilor să aibă acces la mai multe opțiuni legate de locuri de muncă și activități, iar celor mai în vârstă le permite să rămână activi din punct de vedere social pentru mai mult timp.
Obiectivul nostru este de a acționa ca un partener pentru comunitatea locală și a dezvolta soluții durabile de transport alternativ cu impact asupra îmbunătățirii calității vieții și protejarii mediului înconjurător’’, a declarat Camelia Georgiev, director de comunicare Linde Gaz România.
Închirierea bicicletelor de către utilizatori se face rapid, direct de pe telefonul mobil, în câțiva pași simpli:
1. Descarcă aplicația I’Velo pe telefonul mobil;
2. Selectează stația dorită și verifică câte biciclete sau locuri de parcare sunt disponibile;
3. Scanează codul QR de pe bicicleta selectată și își introduc datele;
4. Pornesc cursa prin oraș timp de două ore. Extinderea duratei călătoriei se face printr-o nouă scanare a codului QR.
Tot din aplicație, utilizatorii pot cere ajutor sau semnala eventuale probleme.
www.ivelotm.ro
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri