Energia feminină, păstrarea în energia feminină, sunt termeni pe care îi auzim din ce în ce mai des, iar specialiștii în domeniu susțin din ce în ce mai mult ca rolurile în cuplu, în familie, să fie foarte bine stabilite. Societatea în care trăim, pare, spun tot specialiștii, să dezvolte programe de comportament despre care spun că, pe termen lung, pot deveni contraproductive, ba chiar factori care pot declanșa boli grave sau dezechilibre serioase.

Ludmila Jalo, Psiholog și Trainer în dezvoltarea Feminității, a dezbătut acest subiect, pe larg, alături de Oana Maria Constantin, în emisiunea „Taine”, difuzată la Metropola tv.

„Atunci când femeile încep să câștige mai mulți bani, se ajunge la blocaje energetice, boală, singurătate, pentru că aceasta este o energie masculină care pătrunde în corp, în minte și în suflet. Este acea goană în a crește, în a evolua financiar și uită de corp, de FEMINITATE. Atunci când îmbini abundența financiară și câștigul de bani cu practicile energetice feminine îți poți dubla și tripla venitul pentru că intervine plăcerea, satisfacția, conectarea la corp și banii se câștigă cu ușurință și bucurie.”, a declarat Ludmila Jalo, „Taine”.

Emisiunea „Taine” se difuzează în fiecare sâmbătă, de la ora 15:00, la Metropola TV. Toate edițiile pot fi urmărite aici.

Cele mai importante momente din emisiunile Metropola TV pot fi revăzute pe canalele de social media ale stației TV: Instagram, Facebook, Tik Tok și Youtube.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri