Cocktailul a fost o întâlnire socială populară de la începutul anilor 1900. Sunt grozave pentru a distra prietenii sau asociații de afaceri, iar o listă de invitați de aproximativ 10 persoane este gestionabilă pentru gazdă. La o scară mai mare, cocktailurile sunt excelente și ca petreceri de casă nouă și recepții, atât de afaceri, cât și personale. Deoarece durata unei astfel de petreceri este relativ scurtă, de aproximativ 3 ore, o face destul de uşor de planificat, existând numeroase opţiuni disponibile în materie de mâncare şi băutură.
Ce presupune organizarea unui cocktail party, pe scurt
O petrecere de cocktail poate fi la fel de simplă sau complexă pe cât vrei să o faci. Puneți câteva întrebări pentru a începe să planifici petrecerea, pentru a putea crea schema de bază:
- Câte persoane vei invita?
- Cât timp și efort vrei să depui?
- Ce buget vrei să aloci pentru acest eveniment?
- Va fi un bar la liber sau un meniu limitat de cocktailuri?
- Petrecerea va fi în interior sau în aer liber?
- Va avea o tematică anume?
- Ai un plan pentru vremea nefavorabilă?
- Ce fel de mâncare vei servi?
Alege-ți outfitul şi tematica petrecerii
Unul dintre aspectele pe care, cel mai adesea, ajungem să-l neglijăm atunci când suntem gazde este fix ţinuta noastră. Sunt atât de multe detalii de pus la punct atunci când organizezi o petrecere, încât pare să nu mai avem energie şi timp pentru noi. De aceea, îţi recomandăm să faci lucrurile invers, de această dată. Alege-ţi outfitul încă de la bun început. Asigură-te că ai un parfum seducător, precum Tom Ford Black Orchid, pentru a aduce un plus de stil ţinutei şi pantofii perfecţi care o vor completa.
Nu uita că ţinuta ta trebuie să fie în ton cu tematica pe care ai ales-o şi pe care trebuie să le-o comunici tuturor invitaţilor. Este în regulă şi dacă nu vrei să stabileşti o tematică anume, fiind prima ta astfel de petrecere.
Oferă un mix de băuturi alcoolice şi non-alcoolice
Băutura este unul dintre cele mai importante elemente ale unei petreceri. Asigură-te că ştii preferinţele invitaţilor tăi, dar nu uita să iei şi câteva sortimente noi. Este întotdeauna o idee bună să cumperi ceva mai mult decât crezi că se va consuma, deoarece pot apărea surprize. Distracţia este molipsitoare, deci nu ar fi exclus ca petrecerea să dureze mai mult de cele 3 ori estimate iniţial.
De asemenea, nu trebuie să uiţi de persoanele care nu consumă alcool. Poate fi o alegere generală ori una cauzată de diverse circumstanţe. Cocktailurile fără alcool nu numai că au un gust delicios, dar sunt şi foarte atrăgătoare din punct de vedere estetic. Aşa că nu te zgârci atunci când cumperi diverse siropuri pentru a prepara cocktailuri delicioase. Tot la acest capitol trebuie să adaugi pe lista de cumpărături şi gheaţa.
Optează pentru mâncare potrivită pentru socializare
Important este ca toată lumea să se simtă bine, aşa că va trebui şi în privinţa mâncării, la fel ca la băuturi, să ţii cont de preferinţele tuturor. Fiind totuşi o petrecere cocktail, există câteva lucruri de care să ţii cont:
- Optează pentru mâncăruri ce se pot consuma fără tacâmuri complexe, denumite şi „finger food”. Poţi alege câteva aperitive de tip rulou, tarte cu salată de icre sau cremă de brânză, sushi sau frigărui cu creveţi şi legume. Acestea sunt specifice acestor petreceri deoarece pot fi consumate cu ușurință de invitaţi, pe tot parcursul evenimentului.
- Ai grijă să alegi ingrediente care sunt pe placul tuturor, astfel încât şi persoanele vegane, lacto-vegetariene şi cele care au diverse intoleranţe să aibă suficient de multe opţiuni. Pe lista ta trebuie să se regăsească neapărat şi fructele, fie aşezate pe diverse platouri, fie în salată de fructe.
Acestea sunt cele mai importante aspecte de care e bine să ţii cont atunci când organizezi un cocktail party. Vei vedea că, la final, tot efortul va fi răsplătit cu ore întregi de distracţie cu prietenii tăi, de care vă veţi aminti pentru mult timp de acum înainte.
Sursa foto: www.shutterstock.com
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri