Nu este nimic mai puternic și mai frumos decât o comunitate de femei care se înțeleg și se sprijnă una pe cealaltă, care se ajută reciproc să își vindece și să își crească sufletul.
Atunci când nu ne judecăm, ci ne îmbrățișăm și acceptăm una pe cealaltă, ne admirăm, respectăm și ne susținem chiar și atunci când suntem vulnerabile, când oglinda ne arată rănile, defectele și calitățile noastre, când ne purtăm cu răbdare, respect și apreciere, când ne privim nu cu ochii invidiei, ci dintr-un spațiu al înțelegerii, al răbdării, al iubirii și al empatiei, lumea ar fi clar un loc mult mai bun, unul așa cum ar trebui să fie.
Descoperiți un text care circulă pe internet și care ne vorbește despre această artă a surorității și a generozității feminine de a împărtăși viața, așa cum este ea, cu femeile din jurul nostru. La urma urmei… cine să îți înțeleagă sufletul mai bine decât tot o femeie care, poate, a simțit sau a trăit experiențe și lucruri similare ca ține, chiar dacă în alt timp, spațiu, loc, circumstanțe sau vârstă? Textul îi aparține lui Roy Galán.
Roy Galán: Înconjoară-te de femei bune care știu să asculte, care știu să le pese, de la care înveți să te relaționezi cu lumea, femei care te învață puterea lor...
Foto: Imagine de MissKarin de la Pixabay„Înconjoară-te de femei puternice, femei mai frumoase decât tine, mai inteligente decât tine, și nu le invidia, ci admiră-le.
Înconjoară-te de femei bune care știu să asculte, care știu să le pese, de la care înveți să te relaționezi cu lumea, femei care te învață puterea lor.
Înconjoară-te de femei pentru a țese o rețea invizibilă, o rețea pentru alte femei, ca să nu le lași să cadă, ca să simtă îmbrățișarea colectivă, ca să nu se simtă singure sau nebune.
Înconjoară-te de femei care își acceptă umbra, care nu își cer scuze că sunt lumină, care sunt conștiente de frumusețea lor și că sunt vii.
Înconjoară-te de femei rebele și curajoase, femei luptătoare care deschid calea și dărâmă ziduri, femei de referință, femei care nu cer voie, care își construiesc un cămin cu aceleași mâini cu care leagănă și mângâie.
Înconjoară-te de femei care te ajută să trăiești fiind ceea ce ești, care îți oferă încredere și afecțiune, care îți amintesc că toate sunt una.”
Sursa: Roy Galán
Foto fr si main: Roman Chazov /Shutterstock
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară