În rândurile ce urmează ne propunem să vă ajutăm prin a vă vorbi despre cum puteți alege un nou pantofar pentru holul dumneavoastră. Acesta se numără printre cele mai importante piese de mobilier ale unei case, datorită funcționalității pe care o oferă. De aici și nevoia de a vă detalia pașii pe care îi aveți de parcurs înainte de achiziție. La final, vă garantăm că alegerea pe care o veți face vă va încânta toți apropiații. Așadar, fără să mai stăm prea mult pe gânduri, să începem!
Atunci când ne gândim la înfrumusețarea casei, ce ne trece prima oară prin minte? Să optăm pentru noi piese de mobilier, nu-i așa? Ei bine, având în vedere că ne concentrăm pe hol, trebuie să recunoaștem faptul că acest spațiu nu este chiar cel mai ofertant. Cu toate acestea, există piese de mobilier intrigante ce vă pot transforma holul dintr-unul anost într-unul elegant. Este vorba despre pantofar, desigur. Acesta poate fi situat lângă cuier sau într-un colț unde să strălucească de unul singur. Tot ce contează este ca dumneavoastră și cei dragi să vă puteți folosi de el ori de câte ori plecați sau veniți de afară. Însă, pentru a-l alege pe cel mai potrivit, aveți câțiva pași de parcurs. În continuare, vom începe enumerarea promisă în speranța că vă vom inspira și ajuta să luați cea mai bună decizie. Deci, dacă vă doriți să aflați despre ce este vorba, citiți în continuare.
Primul pas pe care îl aveți de făcut înainte de alegerea acestei piese de mobilier este să luați măsurătorile. Este foarte important să vă decideți asupra unui pantofar de dimensiuni potrivite, ce se va încadra la perfecție în spațiul de care dispuneți. Pentru a evita stresul retururilor și al alergatului prin magazine, vă recomandăm să măsurați atent spațiul din hol, să notați valorile obținute în telefon sau carnețel și să vă folosiți de ele înainte de achiziție. Așa, nu veți întâmpina niciun impediment.
Cel de-al doilea pas vine cu alegerea designului. În funcție de emoția pe care doriți să o transmită casa, dar și de modul în care ați decorat-o, este important să optați pentru un mobilier asortat, în consecință. Pe această cale, aflați că aveți două opțiuni la dispoziție: mobilierul clasic sau modern. Cel clasic va fi confecționat din lemn și va avea accente rustice, uși obișnuite și rafturi ascunse. Pe când, cel modern va surprinde cu modelele mai abstracte, cu rafturi aparente și materiale precum metalul. Decizia stă la latitudinea dumneavoastră. Tot ce trebuie să rețineți este că ambele designuri dispun de stabilitate și durabilitate. La final, contează ca mobilierul să se asorteze și cu restul locuinței.
Trecem mai departe și ajungem la cel de-al treilea pas. Aici este vorba despre alegerea modelului. Vă doriți un pantofar obișnuit, pe un singur nivel, sau unul cu mai mult spațiu de depozitare? În funcție de numărul membrilor din familie dar și de cantitatea de pantofi pe care îi aveți de stocat, optați pentru cea mai potrivită variantă fără să vă gândiți de două ori. Recomandarea noastră este, desigur, opțiunea cu mai mult spațiu de depozitare. Nu se știe niciodată când vă va crește colecția de încălțăminte.
Nu în ultimul rând, iată-ne ajunși și la cel de-al patrulea pas: alegerea culorii. Pentru ca designul interior să fie complet iar pantofarul să se potrivească la perfecție, puteți opta pentru culori neutre, cum ar fi gri, negru, maro sau alb, ori pentru culori vibrante, precum verde închis, bleumarin sau roșu.
Iar acum că ați aflat toate detaliile, sunteți pregătit de achiziție? Noi așa sperăm! Pentru și mai multă inspirație, nu ezitați să navigați mediul online. Vă dorim happy shopping!
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri