Iubiri sacre pana aproape de pacat

Stai senina pe marginea patului si degetele tale, deopotriva cu gandurile, incearca sa dezlege ecuatia imposibila a vietii... Pielea palmei este rosie si ustura. Nici nu ti-ai dat seama cand propriile unghii au patruns prea mult in carne… Cearsafurile ascund sub cutele lor tristeti spontane, urme din impletiri de carne si oase, viitoare regrete si mai ales, mai ales... puterea pacatoasa si supranaturala care te minte ca poti sterge totul cu buretele. Te vezi peste ceva timp blestemand pe “nenorocitul si infamul” care acum te face fericita. Dar sentimentul de recunostinta pentru ceea ce ai trait este mai presus de instinctul tau corect de a-i arunca in fata totul, de a-i refuza ceva. Infrunti privirile grele ale cunoscutilor care iti marturisesc ca mana ta a fost vinovata ca nu a vrut sa desfaca nimic. Poate chiar maine se desira firul... Maine poate nu o sa mai crezi in iubire, nu o sa mai scrii randuri in numele ei. Poate maine nimic nu o sa doara, nimic nu o sa se zdruncine....

In panza frumoasa de amintiri pe care ai construit-o cu inconstienta merita sa te prinzi din cand in cand… chiar daca nimeni nu o sa stie, chiar daca toti or sa vada doar zambete -posibil simulacru de nepasare!, chiar daca vei fi doar un suflet trist cu maini si picioare pierzandu-se infim si necunoscut in marea de suflete care isi asteapta cuminte la semafor farama de liniste. Ei nu au fost aici... sa vada, sa stie, sa simta ca tine, sa moara incet, sa renasca brusc, sa moara din nou, sa invie sub o forma noua care nu are nimic in comun cu cea care erai, sub o infatisare care doare, care calca cioburi pe interior... Ei nu vor fi. Doar tu cunosti adancurile. Doar tu stii adevarul gol-golut.

Daca pleaca? Daca ramane? Daca se mai intoarce vreodata? Daca numele si trupul ii sunt legate oficial de numele si trupul unei alte femei? Daca adopta pozitia preferata a tacerii si nu mai auzi de la el niciun cuvant in viata ta toata? Sa fugi tu prima intr-un loc in care preaplinul unei iubiri chinuitoare nu poate sa te ajunga? Sa il ajuti sa isi faca bagajele chiar daca vocea de dincolo de tine il implora muta sa ramana totusi? Valsati comuna si superba melodie a redefinirii? Va reinventati aluatul sufletului si maine ne prezentam ca fiind altii, aceiasi? Daca suferiti… daca suferi doar tu…? Cui ii pasa?... Tie chiar da?…. Nu e niciodata rost de lacrimi intr-o iubire in care ai cules de toate, care te-a consumat pana la lacrimi. Siropul amaraciunii nu este decat o data la mie de ani atat de dulce. Nu e rost de numarat timpii si de impartit "da" si "nu', mie si tie, poate noi, poate doar eu… Il avem pe 'acum", care e scurt, ah prea scurt, intotdeauna prea scurt… care ne cere totul si nu vrem, nu putem -nici nu ne-am dori!- sa-i servim pe masa absolutului clipa magica, prezenta. Chemarea ei e scurta si precisa. Putem lua totul si ramane cu nimic.

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo