Ne esti draga, fata cu parul de foc!...

Cele mai frumoase amintiri ale copilariei sunt legate prin fir invizibil de un minunat par, rosu ca flacara caruia i se asorta de minune un zambet natural, modest. Am cunoscut iubirea pe melodiile Madalinei Manole. Imi imploram sufletul pereche sa vina cat mai repede la mine ascultand casete audio cu “Vino, dragostea mea”. Mi-am sters lacrimile cauzate de lipsa iubirii pe versurile unui “Fata draga”… Cu inocenta anilor adolescentei, intelegeam prea putin versurile. Spunea ca nu trebuie sa fiu trista, ca asa se intampla in viata… iubesti, suferi, esti fericita, esti nefericita, este fericita din nou. Nu-i nimic, o sa fiu candva fericita, imi spuneam si eu…

Daca o sa ne lipseasca?, ma intreb acum... Daca o sa ne fie dor de ea? Daca am iubit-o? Sa ne ierte ea daca am uitat-o asa cum facem cu adevaratele valori, daca nu am iubit-o suficient asa cum facem cu cei pe care ii apreciem cel mai mult. Dar daca Madalina ar vedea cate capete s-au plecat indurerate pentru ea, rugandu-se pentru linistea sufletului ei, si-ar dori sa se intoarca, sa ne iubeasca la randul ei prin vocea ei. Dar nu inteleg de ce nu poate ea. Sau de ce nu putem noi sa o aducem inapoi. Sau macar sa-i spunem: "Fata draga, ne esti nespus de draga"...

Dana Negoita

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo