IN ACEST ARTICOL:
Treci usor pe strada si provoci in urma ta zumzete si indignare, priviri lascive, pumni ridicati impotriva vantului. Fluturi, dai usor din parul tocat, iti misti piciorul in virtutea inertiei, ti-l dezvalui putin mai mult decat ar fi permis, ai ochii umezi ca si cum ti-ai plange singura de mila dar cine mai are timp si ochi sa-ti admire opulenta ta decadenta?

Iar Lui… lui ii spuneam ca nu fac niciodata autostopul ca sa-i prind ultima plecarea spre ultimul drum. Ii spuneam ca daca iubirea vine, sa vina mai repede, ca eu nu am la dispozitie ani intregi si frumusete nesfarsita in care sa o regasesc. Il credeam cand imi spunea ca iubirea nu plange, cel mult (sic el mai greu!) se stinge. Radeam cu gura pana la urechi cand imi spunea ca iubirea este un handmade pe care il creeaza degete de suflet. Nu intelegeam paradoxul… Intotdeauna iubirea are stropul care te aduce aproape de pasiune, de nebunie, de extaz, de speranta si inaltare. Departe de banalizare.

Prin urmare, te-am razbunat, iubire, pentru ochii falsi si credintele desarte si superficialitate in care te lasi condusa astazi. Te-am dus departe de lumea rea si de orasul care te polueaza, te sufoca, te face sa plangi si sa te simti mica, inutila si lovita. Te-am ingropat poate de vie, sa stii ca si eu stiu ca te-am ranit, dar numai in speranta ca o sa te protejez, ca o sa ma protejezi la randul tau candva.

Iar cand luminile se sting, jocurile se strang, birourile se inchid, si lumea pleaca fericita spre coltul sau de casa, iti greu sa intelegi cum de poate un oras gol sa te minta. Nu poate nimeni sa te oblige sa accepti o iubire de duzina ca si cum ar fi cea unica, cea destinata sa fie. Pentru ca iubirea se naste din sangele tau si se creeaza cu mainile tale si ale altuia. Ar trebui sa fie originala, cusuta cu ochii tai si genele tale, nu cu buzele si amintirea buzelor unei foste iubiri. Nu ar trebui sa te faca sa-ti pierzi sensul si identitatea de sine. Iubirea adevarata nu e romantiozitate, nici telenovela. Nici boala curata. Iubirea adevarata nu te face sa crezi in iubire si in lacrimi. Te face sa crezi mai ales in tine. Mai apoi, irevocabil, mai ales in celalalt.

Poate ca, in felul meu, am crezut in tine si te-am iubit, iubire. Acum tu spune-mi daca are sens ca eu sa te mai astept mai putin de-o viata. Sau sa te cumpar de pe acum la cel mai mic tarif posibil!?

Un articol de Gudrun


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri