IN ACEST ARTICOL:
... pana cand, la 20 de ani, un accident nefericit de schi mi-a rapit o mana. Am considerat-o mult timp o pedeapsa. Am injurat, blasfemiat si urat orice om INTREG fizic pana cand am invatat sa ma detasez, sa-mi accept conditia, sa o consider nu neaparat o calitate, o chestie distinctiva, dar pur si simplu ca facand parte din conditia mea de muritor.

M-au acceptat si m-au apreciat si poate le-a fost si mila de mine, dar mie imi este si mai mila de toti cei care isi creeaza probleme, de cei care au totul si vor imposibilul, de cei care isi creeaza complexe din nimic, de cei care cred ca totul se sfarseste aici si ca nimic nu mai conteaza daca nu ti-ai luat un costum nou sau o masina in leasing. Suntem toti constienti ca exista lucruri mult mai importante de realizat, de facut, de simtit in viata, insa ne complacem in a ne compara cu ceilalti. Ne suparam dintr-un fleac si facem o tragedie din mersul la coafor.

Si va implor: nu disperati, nu va accentuati frustrarile! Refulati in natura si in sprijin altruist! Consumati-va energia pe lucruri efectiv importante, constructive! Nu traiti viata altcuiva, nu irositi combustibilul numit timp degeaba, nu va catalogati drept prosti, inutili, incompetenti, neajutorati! Nu fiti paranoici si nefericiti, nu imitati si nu va temeti! Fiti mandri si creativi! Nu va criticati prea aspru! Fiti sinceri cu voi insiva, recunoasteti-va calitatile si plusati pe ele, pana nu e prea tarziu, pana cand nu veti fi devenit sclavii aparentelor, sclavi narcisisti plini de dureri, dezamagiri si esecuri!

Un articol de Alexandra Popovici


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri