La invitatia InfoDance.ro, organizatorul evenimentului, ne-am strans cu totii, pasionati de dans - aproape 50 de oameni, intr-o frumoasa sala de dans, aflata undeva pe Strada Popa Nan.
Simteam parca de dinainte ca experienta va fi unica, dinamitata de antropologia culturii africane, asa ca asteptam cu infrigurare inceperea cursului de dans. Sa nu va imaginati ideea de dans, in sensul traditional al cuvantului, pentru ca in primul rand, dansul contemporan inseamna explorarea propriului corp. Pornind de la aceasta premiza, profesionistii creeaza spectacole cu intense trairi sufletesti sau mentale. Primind si acea culoare specifica oamenilor si obiceiurilor din Africa, dansul contemporan devine cu atat mai provocator.
Mekbul Jemal Tahir, dansator, profesor si coregraf international a inceput sa danseze pe strazile din Addis Adeba, Etiopia, ajungand ulterior pe marile scene din Londra si Hamburg, dupa ce a studiat dansul contemporan in capitala Marii Britanii. Si iata-l ca a acceptat sa tina un curs de dans si pentru noi, la Bucuresti, pentru a ne deschide orizonturile si imaginatia corporala.
In teoria lui Mekbul despre dans, aceasta forma de miscare inseamna in primul rand ENERGIE! Energia personala si energia pe care o impartim cu ceilalti, de aceea a trebuit sa invatam cum sa simtim si sa folosim ceea ce degaja corporalitatea fiecaruia… In dansul african traditional, energia umana se afla in stransa legatura cu energia pamantului, iar pentru profesionistii de astazi aceasta forma de exprimare, devine obiect de studiu sau de predare a unor tehnici de miscare.
Cursul a inceput tinandu-ne de mana, pentru a forma un intreg, o comuniune, acel spatiu de lucru cel mai potrivit pentru a cuceri libertatea de a fi noi, prin dans… Apoi a urmat provocarea de a ne exprima identitatea fiecaruia prin miscare, miscarea devenind astfel, o forma de comunicare. "Cum ai putea sa iti rostesti numele prin miscare, printr-o expresie corporala?", la astfel de experimente cu noi insine, ne-a supus Mekbul. Mai curajosi, sau mai putin, la inceput, cand inca fibra dansului nu ne curgea inca prin vene, ne-am prezentat pe rand in cadrul cercului deja format. Mekbul ne cerea insistent sa ne exprimam cu toata forta, iar demonstratiile sale erau mici flash-uri cu dansatori tribali, suprapuse unor imagini cu superbi dansatori contemporani ce impresioneaza prin miscarile lor, uneori spectaculoase si foarte intense, iar alteori simple, dar foarte profunde.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri